Orlando Bloom este tătic. Miranda Kerr a născut un băieţel

Ultima actualizare:

Site-ul X17online.com, specializat în postarea de informaţii despre celebrităţi, a confirmat faptul că Miranda Kerr, în vârstă de 27 de ani, a născut un băieţel., informează Mediafax.

În plus, un fotoreporter al acestui site a declarat că l-a auzit pe actorul britanic Orlando Bloom vorbind, extrem de entuziasmat, despre fiul său.

Un membru al familiei Kerr a declarat pentru cotidianul australian Daily Telegraph că Miranda Kerr, un renumit model al casei Victoria's Secret, a intrat în travaliu joi dimineaţa, la doar câteva zile după o "alarmă falsă".

"Am primit un mesaj de Boxing Day (26 decembrie, n.r.) în care ne spunea că a intrat în travaliu, dar a fost o alarmă falsă. Însă, acum, pot să vă confirm faptul ca a intrat în travaliu în această dimineaţă", a declarat, joi, această sursă. "Am încercat să iau legătura cu părinţii Mirandei, dar mobilele tuturor membrilor familiei sunt închise, iar apelurile sunt direcţionate către mesageria vocală", a adăugat aceeaşi sursă.

Miranda Kerr şi Orlando Bloom au confirmat în august 2010 că urmează să devină părinţi, la doar câteva săptămâni după ce au anunţat că s-au căsătorit în luna iulie.

Miranda Kerr, care s-a făcut remarcată pe podiumurile internaţionale în calitate de model al casei Victoria's Secret, şi actorul Orlando Bloom, în vârstă de 33 de ani, starul francizelor "Piraţii din Caraibe" şi "Stăpânul inelelor", au o relaţie din 2007 şi s-au căsătorit pe 22 iulie 2010, în cadrul unei ceremonii private, la mai puţin de o lună de la anunţarea logodnei.

Miranda Kerr, care a crescut în orăşelul australian Gunnedah din statul New South Wales, a ocupat poziţia a noua în topul 10 al modelelor cu cele mai mari venituri din anul 2010 realizat de revista Forbes, după ce a obţinut 4 milioane de dolari în ultimele 12 luni.

Orlando Bloom este cunoscut pentru rolul Will Turner din franciza de succes "Piraţii din Caraibe". El a apărut, de asemenea, în altă franciză de succes - trilogia "Stăpânul Inelelor" -, în care a interpretat rolul elfului Legolas. Bloom a mai jucat în "Elicopter la pământ/ Black Hawk Down" (2001), "Troia" (2004) şi "Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven" (2004).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net