Nicole Kidman şi Jennifer Aniston, duel la dans din buric - VIDEO

Ultima actualizare:

În urmă cu câteva zile, Kidman şi Aniston şi-au propus să se dueleze într-un dans tradiţional hula, pentru a vedea care este mai bună. De altfel, aceasta este şi ideea filmului, în care ele interpretează rolurile unor rivale de-o viaţă.

"A fost absolut haios. Par cele mai bune prietene, râd, glumesc, fac diverse nebunii împreună", a descris o sursă atmosfera de la filmări, relatează TVNZ.

Dup cinci minute de concurs, la finalul căruia Nicole Kidman a fost declarată câştigătoare, protagonistele momentului artistic au stat de vorbă cu jurnaliştii aflaţi la faţa locului.

"Au fost clipe când mă gândeam că acest concurs seamănă cu o versiune proastă a emisiunii "Dancing with the Stars" ("Dansez pentru tine", în România - n.r.). Chiar sunt foarte rea la dans, am greşit tot", a declarat Jennifer Aniston.

În "Just Go With It", Adam Sandler joacă rolul unui chirurg estetician care îşi minte iubita (interpretată de modelul Brooklyn Decker, soţia tenismenului Andy Roddick) că ar fi căsătorit ci că ar avea copii. Motivul? Îi este teamă să se căsătorească. Medicul este ajutat de Palmer (Aniston), o recepţionistă care pretinde că ar fi soţia lui.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net