Christian Sabbagh divorţează! Ce spune prezentatorul despre decizia luată

Ultima actualizare:
Christian Sabbagh şi Louise (Foto: Mediafax)
Christian Sabbagh şi Louise (Foto: Mediafax)

Christian Sabbagh şi soţia sa, Louise, au decis să pună punct căsniciei de zece ani.

Într-un mesaj postat pe un site de socializare, prezentatorul ştirilor de la Kanal D a explicat că în acest moment atât el, cât şi soţia sa doresc să îşi protezeze fetiţa de cinci ani şi nu vor da declaraţii privind despărţirea.

"Prin dificultățile vieții de cuplu, prin care trec eu și soția mea în acest moment, nu doresc nimănui să treacă. De comun acord, am hotărât, ca după 10 ani de căsnicie să mergem pe drumuri separate, cu dorința însă de a păstra o relație de prietenie.

Având în vedere că fructul iubirii noastre este reprezentat de micuța Yasmine în vârstă de numai 5 ani, scopul meu este acela de a o proteja pe cât se poate de mult de această schimbare care s-a produs în viața noastră. În această clipă nu-mi doresc nimic altceva decât să-mi canalizez toată energia, forţa şi credinţa în Dumnezeu pentru a-mi ajuta copilul să depăşească aceste momente de răscruce cât mai bine cu putinţă.

Acestea sunt motivele pentru care, în calitate, în primul rând de tată și apoi de soț, vă rog să ne respectați intimitatea, să dați dovadă de discreție și să nu difuzați știri cu privire la acest subiect sensibil. De asemenea, vă rog să respectaţi decizia mea de a nu face declaraţii cu privire la cele întâmplate, cel puţin pentru perioada imediat următoare.

Nu în ultimul rând, vreau să multumesc tuturor celor care mă sprijină în aceste zile cruciale pentru familia mea", a scris prezentatorul Kanal D pe pagina de Facebook.


    Christian Sabbagh şi Louise (Foto: Mediafax)
Christian Sabbagh şi Louise (Foto: Mediafax)

Christian, în vâsrtă de 42 de ani, şi Louise s-au cunoscut la o conferinţă de presă, la Poliţia Capitalei. Sabbagh era jurnalist, iar Louise era purtătorul de cuvând al instituţiei. Mai apoi, Louise a lucrat şi în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei,

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net