Aţi stat prea mult la soare? Uite ce-i de făcut!

Ultima actualizare:

Aţi pus bronzul mai presus de orice? V-aţi expus la soare la cele mai periculoase ore, în timpul ­amiezii? Nimic mai greşit! Dermatologii atrag atenţia asupra pericolelor care se abat asupra sănătăţii voastre.

Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, mai ales când ele strică distracţia estivală – aceasta pare să fie deviza românilor care ajung la mare, piscine sau ştranduri şi aleg să se bronzeze la cele mai periculoase ore cu putinţă, între 11 şi 17. Medicul dermatolog Mihaela Leventer face câteva recomandări importante pentru cei care au ignorant sfaturile specialiştilor în această vară. 

Nu neglijaţi arsurile solare. Pentru că noi, românii, avem o piele deschisă la culoare, suntem mai expuşi riscului de cancer de piele. Consecinţele grave ale unei arsuri pot apărea peste ani. Cei mai expuşi arsurilor sunt copiii, de aceea părinţii trebuie să ştie că acestea cresc riscul de cancer chiar şi cu 75% dacă se produc până la vârsta de 7 ani.

Monitorizaţi cu atenţie zonele expuse frecvent la lumina solară. Apar tot timpul studii noi care demonstrează că soarele şi expunerile necontrolate la ultraviolete cresc riscul de cancer. De altfel, medicii diagnostichează frecvent carcinoame pe zonele expuse - faţă, scalp, mâini. Extrem de atenţi trebuie să fie şoferii care au obiceiul de a conduce cu braţul stâng în afara maşinii. Ei ar trebui să meargă vara cu geamurile închise care au, de obicei, protecţie UV.

Nu vă mai bazaţi niciodată doar pe cremele cu factor de protecţie, dacă aveţi aluniţe. Există pe piaţă multe creme cu SPF eficiente, precum cele dermocosmetice din farmacii. La fel sunt şi produsele de fotoprotecţie destinate sportivilor şi militarilor aflaţi în misiune în zone calde. Acestea sunt eficiente împotriva arsurilor, dar nu vă feresc în totalitate de cancer. Dacă aveţi aluniţe cu potenţial de transformare în melanom malign, expunerea la lumină poate grăbi procesul, chiar dacă folosiţi creme eficiente cu factor de protecţie.

Nu neglijaţi alte semne ale expunerii exagerate la soare. Nu doar aluniţele trebuie atent monitorizate. Radiaţiile ultraviolete pot provoca leziuni cutanate numite keratoze actinice, pete roz, roşii, aspre şi descuamate. Acestea se pot transforma în timp în carcinoame spinocelulare, forme de cancer cutanat care au şanse mari de vindecare dacă sunt diagnosticate şi tratate la timp.

Atenţie la aluniţe!

Statisticile spun că riscul de apariţie a unui melanom este de 1.000 de ori mai mare în familiile în care a existat o astfel de afecţiune. Pe fondul acestei moşteniri genetice, radiaţiile ultraviolete pot declanşa multiplicări celulare care scapă de sub control şi se transformă în cancer. Examinarea periodică a copiilor care merg la plajă şi au multe aluniţe devine obligatorie. Mai multe informaţii găsiţi pe www.drleventercentre.com.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Epava Titanicului (© NOAA / Institute for Exploration / University of Rhode Island / Wikimedia Commons)
easter bell 3321946 1280 jpg
carti biblioteca birou jpeg
scoala jpg
preot freepik jpg
ploaie jpg
Transilvania şi Basarabia, lebedele Mării Negre (din arhiva personală a lui Constantin Cumpănă) jpg
umar kamani nada adelle nunta profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net