Am intrat în tribul Zulu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În Africa de Sud, o ţară în continuă dezvoltare, obiceiurile Zulu se păstrează, chiar dacă mulţi dintre membrii acestui trib umblă acum cu Mercedesuri, se îmbracă de la Armani şi ocupă funcţii importante în stat.

Conştienţi că cel mai puternic trib care a existat vreodată pe teritoriul Africii reprezintă o atracţie turistică, sud-africanii au creeat tot felul de aşezări în care vizitatorii pot cunoaşte obiceiurile, pot sta de vorbă, mânca şi dormi în vechiul stil zulu.

Trebuie doar să plăteşti, o sumă între 50 şi 500 de euro, depinde cât de zulu vrei să devii şi pentru cât timp. Am ales o variantă mai scurtă, dar suficientă, ca să aflu câteva dintre tradiţiile acestui popor, despre care se spune că nu a fost înfrânt niciodată.

Ei vorbesc despre Shaka Zulu, omul care la începutul anilor 1800 a dat forţă tribului, cu un respect deosebit şi îl consideră în continuare figura lor numărul 1.

În satele turistice zulu, oamenii se îmbracă şi acum la fel ca în urmă cu 200 de ani, în nişte straie sumare din piele de zebră sau de leopard iar în picioare poartă sandale, accesoriu care acum două secole le permitea să meargă zilnic pe jos chiar şi 80 de kilometri.

De nelipsit sunt şi armele, suliţa de mărime medie şi scutul acoperit cu piele de vacă.

Mâncarea lor tradiţională este bazată pe carne, deoarece războinicii erau şi vânători iscusiţi, iar restaurantele cu specific zulu îţi oferă acum nişte uriaşe fripturi la grătar, de porc, vită sau oaie, din care un om normal ar putea servi trei mese. Carnea se mănâncă goală, fără pâine sau garnitură.

Interesantă este şi cultura acestui trib. Există numeroase stiluri de muzică zulu, dar şi dansuri pe care membrii triburilor le practică inclusiv în cluburi şi pe stradă. Pare bizar, dar ghidul mă asigură că o discotecă în stil zulu este mult mai populată decât una clasică.

Au multe neveste

Poligamia este una dintre trăsăturile de bază ale zuluşilor, care au voie să aibă mai multe neveste, pe care le cumpără.

Preţul mediu este de 1000 de rand (aprox. 1000 de euro), dar poate ajunge şi la 10.000 de euro, în cazul unei fete de viţă nobilă.

În zona oraşului Durban, din estul Africii de Sud e leagănul acestei populaţii care are în RSA nouă milioane de vorbitori, fiind cea mai vorbită limbă dintre cele 11 oficiale (engleza ocupă locul 6).

Shakira a fost fascinată de dansurile zulu şi a învăţat câteva mişcări.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
telefon ecran getty jpg
casa de marcat supermarket pexels jpg
gratii 1 jpeg
Sebastian Olariu si tatal lui FOTO Antena 3 Facebook jpg
istanbul pexels jpg
urangutan pixabay jpg
harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg
Nervos
image
actualitate.net
image
actualitate.net