«Ţiganii sunt iar la modă în Italia!»

Ultima actualizare:

„Îmbrăţişarea cu Mihajlovici? Am vrut să-i mulţumesc lui Mister pentru tot ceea ce a făcut pentru mine în acest timp, pentru că este un mare om şi pentru că mi-a luat partea public", şi-a explicat Mutu gestul de bucurie după golul marcat duminică în meciul cu Cagliari.

Plecând de la declaraţiile sale şi ale tehnicianului sârb, jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport au dedicat ieri un material, intitulat „Frăţia Estului", relaţiei dintre cei doi.

"E ca mine, suntem amândoi din Est", a mai spus Mutu, explicând amiciţia cu antrenorul său, în timp ce acesta din urmă i-a luat încă o dată apărarea după meci.

Mihajlovici a făcut o trimitere directă la injuriile xenofobe adresate lui Mutu, după ce acesta l-a bătut pe Berat Racaj, chelnerul albanez, dar şi-a plătit şi o poliţă mai veche, pe care o avea de împărţit personal cu o parte a suporterilor din Italia.

„Se pare că ţiganii sunt iar la modă. În acea îmbrăţişare a fost toată stima ce ne-o purtăm reciproc. Adrian a suferit mult, dar nu s-a gândit niciodată să renunţe, iar eu nu l-am abandonat", a declarat Sinişa Mihajlovici.

Citeşte şi:

Mutu, gol după 319 zile!Ce revenire! Mutu a adus victoria Fiorentinei cu Cagliari! - VIDEO

Hagi s-a certat cu şefii Galatei din cauza lui Mutu!

Mihajlovici trage de Mutu

Răzvan: «Mutu e norocos»

Răzvan Lucescu a vorbit ieri despre revenirea lui Mutu: "Nu am contestat niciodată valoarea lui. Dimpotrivă, o recunosc şi mă aştept ca el să facă lucruri mari în continuare. E un jucător norocos. Primele lui trei meciuri la Fiorentina nu au fost foarte bune, dar acum a marcat. Mi-a plăcut că s-a sacrificat pe faza de apărare".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
apa carbogazoasa, foto shutterstock jpg
plimbare adobestock jpg
cafea, foto shutterstock jpg
rugina calorifer getty1 jpeg
ulcinj muntenegru jpg
paulistoan shawarma 4029889 jpg
Craiova FOTO Shutterstock
image
image