SUA - Ghana 1-2 / Africa trăieşte!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ghana, singura reprezentantă a continentului negru care a trecut de faza grupelor, a învins SUA în prelungiri şi va întâlni Uruguay-ul în sferturile de finală ale Mondialului

Vuvuzelele vor răsuna la Campionatul Mondial şi în faza sferturilor de finală. Asta pentru că Ghana a făcut aseară un meci mare cu SUA şi a prins „sferturile" competiţiei.

„Yankeii" au început mai bine jocul. Dempsey i-a speriat speriat pe africani cu un şut puternic de la 20 de metri, dar Kingston a reţinut. Imediat, jucătorii lui Bob Bradley au vrut să declanşeze un al doilea atac.

Unul dintre ei a pasat însă greşit la mijlocul terenului, Asamoah a interceptat balonul, i-a trimis excelent lui Boateng la marginea careului american, iar acesta din urmă l-a executat cu sânge rece pe portarul Howard.

Apoi, SUA a început să alerge după egalare. Findley a scăpat singur spre careul Ghanei, a tras, dar Kingson a reuşit să respingă. Meciul s-a incins abia după pauză. După o dominare copioasă a americanilor, Dempsey a fost doborât la pământ în careul advers, iar arbitrul a dictat penalty!

Donovan a transformat şi a trimis meciul în prelungiri, unde Gyan a marcat şi a devenit eroul Ghanei. În sferturile de finală ale Mondialului, africanii vor întâlni Uruguay-ul.

Vezi aici foto din timpul meciului

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Oleksandr Pielieshenko jpg
image
image
image
image
image
image
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
carte pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net