Chivu, de trei ori campion!

Ultima actualizare:
Bayern a luat  şi Cupa  Germaniei
Bayern a luat şi Cupa Germaniei

De cinci sezoane, singura echipă care contează în campionatul italian este Internazionale Milano, nerazzurii câştigând ieri al 18-lea "scudetto" din istorie, al cincilea la rând.

18.000 de suporteri ai lui AS Roma s-au deplasat la Verona pentru meciul cu Chievo, sperând ca o minune să se producă la 300 de kilometri distanţă, tocmai la Siena.

Acolo, o echipă retrogradată, cu Paul Codrea titular, ar fi trebuit să încurce colecţia de "internaţionali" aflată la dispoziţia lui Jose Mourinho şi să direcţioneze titlul spre Cetatea Eternă. Doar jumătate de oră a fost campioană AS Roma (cu Bogdan Lobonţ pe bancă)!

Adică între golul marcat de muntenegreanul Vucinici pentru "giallorossi" şi reuşita lui Diego Milito din minutul 57 al meciului de la Siena.

Atacantul argentinian şi-a încununat astfel un sezon de excepţie (22 de goluri) şi a risipit emoţiile patronului interist Massimo Moratti, care a împlinit chiar ieri vârsta de 65 de ani. Ultimii cinci petrecuţi în fruntea campionatului Italiei.

Fluierul final de la Siena l-a găsit pe Jose Mourinho fugind la vestiare, în timp ce jucătorii săi, eliberaţi de tensiune, şi-au dat frâu liber bucuriei. Printre ei şi Cristi Chivu, care a prins pe teren ultimele 20 de minute, pe postul de fundaş stânga.

Pentru căpitanul naţionalei României, acesta este al treilea titlu consecutiv "trăit" în tricoul lui Inter, începând din 2008. De-a lungul sezonului, Chivu a jucat în 20 din cele 38 de etape (un gol marcat), plătind tribut accidentării la cap suferită în luna ianuarie.

Cu eventul în buzunar, Inter priveşte acum la Liga Campionilor şi la finala cu Bayern de sâmbătă. Aseară, Chivu şi coechipierii săi au sărbătorit împreună cu fanii în Piazza Duomo din Milano al 18-lea titlu din istorie.

Bayern a luat şi Cupa Germaniei

La fel ca echipa lui Cristi Chivu, adversara lui Inter în finala Ligii Campionilor, programată sâmbătă la Madrid, a cucerit tot ce se poate pe plan intern. Astfel, după ce a câştigat Bundesliga, Bayern s-a impus şi în finala Cupei Germaniei, după 4-0 cu Bremen, goluri marcate de Robben, Olici, Ribery şi Schweinsteiger.

Turul 3 preliminar
Turul 3 preliminar

Două tururi până în grupele Ligii Campionilor

Echipa de pe locul doi din România nu va fi cap de serie în rundele preliminare

Dacă CFR Cluj va intra direct în grupele Ligii Campionilor (în ultima urnă valorică la tragerea la sorţi), echipa clasată pe locul secund în Liga I va avea de trecut două tururi preliminare în secţiunea de calificare rezervată echipelor non-campioane.

Atât în turul 3, cât şi în play-off, reprezentanta României (Unirea Urziceni, FC Vaslui sau FC Timişoara) nu va avea statutul de cap de serie.

Play-off
Play-off
Turul 3 preliminar
Turul 3 preliminar

    Turul 3 preliminar
Turul 3 preliminar

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
Locul din orașul Slănic, Prahova, unde s-a stabilit un perimetru de siguranță în urma surpării unei străzi. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
focsa si sotia jpg
protest fabrica Ludus jpeg
img jpg
conac le richmond jpg
Card bancar plată cu cardul FOTO Shutterstock jpg
Printul Paul Lambrino de Romania si Printesa Lia (3) jpg
vama veche foto Digital Adviser2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net