Belodedici merge pe mâna Spaniei

Belodedici merge pe mâna Spaniei

Ultima actualizare:

"Eu personal sunt cu Spania, dar în această fază a sferturilor de finală de la Cupa Mondială de fotbal, sunt 3-4 favorite la câştigarea titlului. Sunt Brazilia, apoi Argentina care este o forţă şi naţionala din Olanda care arată un fotbal bun", a declarat Miodrag Belodedici.

În legătură cu evoluţia naţionalei franceze, viitoarea adversară a României în preliminariile viitoarei ediţii a Campionatului European, Belodedici a mai spus: "Franţa a fost zero la aceste Campionate Mondiale. Este adevărat, că după ce soseşte un antrenor nou, echipele se motivează suplimentar. Noul tehnician mai schimbă un câţiva jucători, apoi el aduce o nouă determinare în joc".

În privinţa numeroaselor erori de arbitraj, în special a evenimentelor controversate legate de faze când balonul este lângă linia porţilor, Miodrag Belodedici a mai spus: ''Personal am participat la câteva reuniuni organizate de UEFA pe această temă. Ei nu sunt adepţii utilizării înregistrărilor video, ci pledează şi chiar s-a experimentat sistemul cu mai mulţi arbitri, adică doi asistenţi suplimentari, în spatele porţilor, pentru a vedea mai bine ce anume se întâmplă acolo. Pe de altă parte, arbitri trebuie să fie mult mai atenţi la fazele de joc''



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
eclipsa inelara istock jpg
image png
Ploile torențiale au făcut ravagii în șase județe și în București. FOTO: ISU
image png
furtuna jpeg
image png
image png
carolinap ginger cat 730165 jpg
image
image