Înaintea operaţiei, Mario a stat cu Mutu

Ultima actualizare:

În vârstă de aproape 11 ani - îi va împlini în septembrie -, Mario Mutu, fiul pe care „Briliantul" îl are din căsătoria cu Alexandra Dinu, a avut nevoie de această operaţie pentru a i se remedia un defect septal, o problemă a inimii des întâlnită la copii. De regulă, această anomalie se rezolvă printr-o intervenţie minoră, dar cum la Mario acest lucru nu a fost posibil, a fost nevoie să fie operat pe cord deschis. Adrian Mutu a fost în permanenţă alături de fiul său, la spital. De altfel, fotbalistul a şi petrecut câteva zile cu Mario înainte de operaţie, publicând pe Facebook câteva fotografii cu cele trei comori ale lui: Mario, Adriana (6 ani) şi Maya (4 ani).

Alexandra Dinu, mama lui Mario, a fost cea care a vorbit de operaţie. „Acum că totul a trecut, vreau să vorbesc despre asta. Pediatrul lui, la o vizită de rutină, a simţit un murmur la inimă... M-a sfătuit să-i fac o electrocardiogramă, unicul test care permite descoperirea problemei", a declarat Alexandra Dinu pentru revista „Gente".

Actriţă de succes în Italia, fosta soţie a lui Mutu a spus apoi cum a reacţionat fiul său la aflarea veştii operaţiei: „I-am explicat lui Mario că această operaţie era necesară pentru a avea o inimă de mare sportiv, iar apoi la rândul lui să le spună altor copii care au aceeaşi problemă cum să se vindece. Acum am o misiune: să promovez o fundaţie care să se ocupe de probleme cardiace la copii'', a spus Alexandra, care a precizat că operaţia a decurs perfect.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image