Primii la bani, ultimii la naţională

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mirel Rădoi s-a transferat de la Al-Hilal la Al-Ain, echipa din Emirate antrenată de Cosmin Olăroiu. Fostul stelist va câştiga 2,5 milioane de euro pe an, urcând pe locul doi în topul celor mai bine plătiţi jucători români, în urma lui Cristi Chivu.

Banii mai presus de toate! Aceasta pare să fie ideea după care se ghidează fotbaliştii români cu cele mai consistente venituri în acest moment.

Pentru ei, naţionala României a devenit istorie, dacă nu cumva Victor Piţurcă va reuşi să-i readucă sub "tricolor".

Despre Chivu s-a speculat deja că la baza deciziei de a se retrage din plan internaţional a stat de fapt presiunea financiară a celor de la Inter, în joc fiind un salariu considerabil, de 3,5 milioane de euro şi un contract care expiră vara viitoare.

La Mirel Rădoi e altă poveste. Lăsând la o parte conflictul cu Federaţia, fostul stelist a devenit începând de ieri al doilea cel mai bine plătit jucător român, cu un million mai puţin decât Chivu.

Practic, conturile lui Rădoi i-au fost umflate de Cosmin Olăroiu, care a pus o vorbă la Al-Ain, iar şeicii din Emirate l-au transferat imediat de la Al-Hilal.

În lumea petro-dolarilor, Rădoi a "învârtit" peste 10 milioane de euro din ianuarie 2009 până în prezent.

După ce Steaua s-a îmbogăţit cu şase milioane primite de la Al-Hilal, acum preţul pus pe masă de Al-Ain a fost de 4,2 milioane.

Rădoi (30 de ani) şi-a pus semnătura pe doi ani de contract cu opţiune de prelungire pentru încă o stagiune.

Fanii plâng după Mirel Rădoi

Dacă şeicii lui Al-Hilal par să fie mulţumiţi de transferul lui Rădoi, suporterii echipei arabe au de ce să fie nemulţumiţi, românul fiind probabil cel mai îndrăgit „stranier" din istoria clubului.

foto: afp

simeon stalpnicul png

Mai mult, fanii lui Al-Hilal au proaspăt în minte „dubla" din meciul de adio al lui Rădoi (6-3 cu Al-Wahda în Cupa Campionilor Arabiei Saudite).

Astfel, fostul căpitan al Stelei a reuşit performanţa să marcheze atât la primul cât şi la ultimul meci pentru Al-Hilal.

Chivu are un nou antrenor

În numai un an, Cristi Chivu şi colegii săi de la Inter vor face cunoştinţă cu al patrulea antrenor. După Mourinho, Rafa Benitez şi Leonardo, nerazzurii au intrat pe mâna lui Gian Piero Gasperini (53 de ani), fost tehnician la Genoa.

Pentru Chivu nu va fi uşor să se impună în noua echipă a lui Inter ţinând cont de faptul că Gasperini preferă un sistem 3-4-3 cu doar trei fundaşi.

Top salarii jucători români

1. Cristi Chivu Inter Milano 3.500.000 euro

2. Mirel Rădoi Al-Ain 2.500.000 euro

3. Răzvan Raţ Şahtior 2.300.000 euro

4. Ciprian Marica Stuttgart 2.000.000 euro

5. Adrian Mutu Cesena 1.800.000 euro

6. Ştefan Radu Lazio 1.200.000 euro

7. Bogdan Stancu Galatasaray 1.100.000 euro

8. Gabriel Tamaş West Bromwich Albion 850.000 euro

9. Daniel Niculae AS Monaco 800.000 euro

10. Răzvan Cociş Al Nasr 600.000 euro

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net