De ziua lui, Pădureanu le gătea invitaţilor!

Ultima actualizare:

    Jean Pădureanu, alături  de doi dintre prietenii săi  apropiaţi, Dumitru  Dragomir şi Gheorghe Ştefan (Foto: Mediafax)
Jean Pădureanu, alături de doi dintre prietenii săi apropiaţi, Dumitru Dragomir şi Gheorghe Ştefan (Foto: Mediafax)

Jean Pădureanu e cel mai longeviv preşedinte din fotbalul românesc, jumătate de secol hotărând asupra clubului bistriţean. Azi, când împlineşte 78 de ani, are parte de cea mai tristă zi de naştere fiindcă în urma Dosarului Transferurilor a ajuns după gratii pentru trei ani şi patru luni.

Dar lucrurile nu au fost mereu aşa, iar Ioan Horoba şi Remus Vlad, oameni cel cunosc de zeci de ani, stau mărturie. „Acum de ziua sa, o să treacă pe la el sora şi unul dintre nepoţii gemeni", a spus Ioan Horoba, conducătorul celor de la Gaz Metan şi cel care i-a fost colaborator "Lordului" timp de peste două decenii la Bistriţa. Apoi, a rememorat cum era sărbătorit Pădureanu pe vremuri.

"Lui îi organizau prietenii petrecerea. Fiind o personalitate în Bistriţa întotdeauna era o ocazie specială şi se adunau toţi, sponsori, cunoscuţi, cei de la echipă", a completat Horoba.

Un alt prieten al lui Jean Pădureanu e Remus Vlad. Tehnicianul a avut patru mandate pe banca Gloriei Bistriţa şi a fost cel care a promovat echipa în prima ligă şi a câştigat Cupa României.

Fostul antrenor şi-a adus aminte cum se celebra ziua de naştere a „Lordului" şi a oferit detalii neştiute până acum: „Pe vremuri se sărbătorea la cantina restaurant a echipei, unde participa toată suflarea clubului şi oficialităţiile oraşului, indiferent că erau dintre cei care au fost la conducere înainte de Revoluţie sau după. Ne simţeam bine împreună, fără tam-tam sau dansuri şi-n general el primea cadouri, mici «atenţii».

Dar, ce nu uit e că era un gurmand şi foarte priceput la gătit. De fapt el prepara bucatele care se serveau. Făcea o saramură de peşte excelentă, fiind oltean crescut la Dunăre, dar şi ciorbă, friptură şi altele".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net