FOTO: Aşa creşte iarba pentru meci!

Ultima actualizare:

    Terenul se va prezenta în condiţii foarte bune pentru partida cu Irlanda de NordFoto: David Muntean
Terenul se va prezenta în condiţii foarte bune pentru partida cu Irlanda de NordFoto: David Muntean

Gazonul Arenei Naţionale a fost îngrijit artificial cu ajutorul unor lămpi cu raze ultraviolete, iar la partida cu nord irlandezii terenul va fi „masă de biliard”.

Nimic nu-i poate împiedica pe „tricolorii” să câştige diseară, condiţiile de joc fiind foarte bune: iarba e crescută „ştinţific”, iar acoperişul a fost tras pentru ca ploaia să nu afecteze în vreun fel disputa.

Arena Naţională era ieri, la prânz, înţesată de o armata de oameni, de la cei care fac curăţenie şi până la cei care asigură paza. Printre ei şi personalul care se ocupă de înreţinerea gazonului. După modelul marilor stadioane europene, inclusiv cele care găzduiesc partidele unor echipe ca Real Madrid sau Barcelona, şi aici a fost instalat un sistem de stimulare a fotosintezei, după ce din octombrie terenul beneficia şi de unul de aerare a ierbii şi de drenaj.

VEZI MAI JOS O GALERIE FOTO CU GAZONUL ARENEI NAŢIONALE

Utilajele uriaşe ce-şi fac treaba cu ajutorul razelor ultraviolete sunt dotate cu senzori şi printr-un semnal îi anunţă pe administratori că procesul s-a încheiat. Apoi, ele sunt mutate pe roţi până când întreaga suprafaţă este acoperită. Aseară, la antrenamentul oficial al britanicilor, nu a mai fost nevoie decât de tunderea ierbii, iar acum gazonul e optim pentru joc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net