EXCLUSIV! El e Ion Costea, rapidistul de 101 ani

Ultima actualizare:
Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)
Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)

Nu poţi să aparţii unei entităţi dacă nu-ţi cunoşti sau îţi ignori trecutul. E o regulă simplă a bunului simţ, iar când o aplicăm fotbalului, devine chiar esenţială. Pentru Rapid, totul trebuie să plece de aici. În vremuri tulburi pentru club, când se vorbeşte de insolvenţă, faliment şi moarte, un rapidist de 101 ani predă o lecţie de supravieţuire.

Rapidistul se numeşte Ion Costea şi a fost jucător al giuleştenilor în anii '30 şi '40. Mulţi dintre cei tineri nici nu ştiu cine este, dar povestea lui este parcă desprinsă din filmele cu eroii nemuritori. Născut la Blaj pe 30 aprilie 1912, Ion Costea a avut destinul legat de şinele de tren. A jucat la tot ce a purtat numele de CFR, Cluj, iar apoi Bucureşti.

Fanii Rapidului au mişunat în jurul fostului fotbalist, cu care s-au fotografiat mândri

Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)
Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)

Nu ştie cine e Steaua sau Dinamo şi-i numeşte ca „rivali" pe Juventus, Venus sau Ripensia. Pentru actualul Rapid a câştigat cinci Cupe consecutive între 1938 şi 1942 şi îţi dau lacrimile când spune că nu-şi mai aminteşte.

Sub pretextul zilei numelui, pe care şi-o sărbătoreşte astăzi, o mână de fani ai Rapidului însoţiţi de simbolul Adrian Iencsi, l-au vizitat pe bătrân.

Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)
Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)

Acesta locuieşte în cartierul Pajura, într-un apartament vechi, pictat cu fanioane vişinii antice, împreună cu fiica sa în vârstă de 66 de ani. O duc greu din pensia lui de 1,5 milioane de lei vechi, plus cât o mai câştiga fiica, dar nu asta e ideea. Iencsi a intrat primul în minuscula cameră a bătrânului şi l-a salutat. Politicos, fostul mijlocaş a încercat să ne întâmpine în picioare, dar nu se putea ridica. Iencsi l-a ajutat oferind prilejul pentru o fotografie memorabilă, cu rapidişti pur sânge din generaţii diferite, cel nou susţinându-l pe cel vechi.


    Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)
Ion Costea (Fotografii: Roberto Sălceanu)

„Nea Ioane, eu sunt, Iencsi. Mai ştii când intrai în vestiar şi-mi ziceai că semăn cu Dan Coe?", spune primul. „Dumneavoastră lucraţi la Griviţa?", întreabă bătrânul sfios şi ţi se strânge inima când îţi dai seama că nu-l recunoaşte. Închegăm cu greu un dialog pentru că auzul şi vederea îi sunt foarte slabe. Reuşeşte însă să ne spună că mai mult decât lipsurile materiale îl afectează uitarea în care zace, deconectat de realitate.

„De la Cluj nu m-a mai mai căutat nimeni, iar de la Rapid, după ce Copos m-a dat afară de la casa de bilete, unde eram vânzător, n-am mai vorbit cu nimeni. Nu pot să citesc ziare sau să mă uit la televizor pentru că nu aud şi nu văd şi nu mai nu mai sunt la curent cu nimic", spune acesta.

Şi-i aduce însă aminte foarte bine pe Baratki, Sandu Neagu sau Nicolae Manea, oameni cu care a jucat, sau pe care i-a creat la Rapid. Cel mai mult îl regretă şi-l apreciază însă pe Mircea Lucescu, „un rrom deştept, pe care ni l-a furat Dinamo", spune el. Ne despărţim cu greu de Ion Costea, după ce fanii şi Adrian Iencsi îi lasă câteva pungi cu cadouri şi o sumă de bani, promiţându-i că-l vor vizita lunar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net