Simona, pentru noi tu eşti campioana!

Ultima actualizare:

    La festivitatea de premiere, Simona Halep era emoţionată şi fericită, chiar dacă a pierdut
La festivitatea de premiere, Simona Halep era emoţionată şi fericită, chiar dacă a pierdut

Dacă cineva mai avea vreun dubiu asupra valorii Simonei Halep, acum nimeni nu se mai îndoieşte. Românca a făcut un meci extraordinar şi, chiar dacă a fost învinsă cu scorul de 4-6, 7-6, 4-6 de rusoaica Maria Şarapova în finala turneului de al Roland Garros, pentru noi ea e adevărata campioană.

Multă vreme tenisul românesc se va raporta la acest meci de excepţie făcut de Simona. Chiar dacă a pierdut, ea a fost extraordinar de aproape de mult mai celebra sa adversară, care s-a impus la capătul a trei ore şi două minute, într-una dintre cele mai pasionante finale disputate vreodată pe zgura pariziană. De altfel, aceasta a fost prima finală de trei seturi la Roland Garros după 13 ani!

Povestea meciului este simplă şi interzisă cardiacilor. Simona a condus cu 2-0 în primul set, apoi Sharapova a câştigat 5 game-uri la rând, Simona doua, dar în cele din urmă rusoaica s-a impus cu 6-4, după 57 de minute.

halep
halep

Setul doi a început în dominarea rusoaicei, care a condus cu 2-0, dar a fost egalată de româncă. S-a mers apoi cap la cap, cu multe break-uri, iar tie-break-ul a fost adjudecat de Simona cu 7-5, după ce a fost condusă cu 3-5!

În setul decisiv lucrurile au mers cap la cap până la 4-4. Momentul decisiv a fost o minge pe care arbitrul i-a dat-o, corect, adversarei, spre disperarea Simonei, care şi-a pierdut astfel concentrarea. Maria a profitat şi a câştigat 8 puncte consecutiv, deci şi două game-uri, astfel încât s-a impus în setul decisiv cu 6-4.

Finala s-a încheiat cu Simona în lacrimi, conştientă că a ratat o şansă mare. Numai că viitorul este de partea ei şi dacă va juca pe linia pe care se află acum, este doar o problemă de timp până la a câştiga primul titlu de Grand Slam din carieră.

halep
halep

„A fost cea mai grea finală din cariera mea. Felicitări, Simona. Nu îmi vine să cred că am câştigat, acum 7-8 ani nu îmi imaginam că o să mă impun la Roland Garros, e un vis devenit realitate", a spus după meci Şarapova, care a cucerit al cincilea trofeu de Mare Şlem, şi al doilea la Roland Garros.

La festivitatea de premiere, Simona Halep era emoţionată şi fericită, chiar dacă a pierdut. „E primul meu discurs de Grand Slam şi este un moment special pe care nu-l voi uita toată viaţa. Vreau să o felicit pe Maria, a meritat titlul. Îţi urez succes în viitor. Am avut două săptămâni incredibile, e un turneu incredibil şi sunt fericită că aţi venit şi m-aţi susţinut, vreau să le mulţumesc tuturor, românilor din tribune şi celor din România, vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine. Mulţumesc familiei, echipei mele, aţi făcut o treabă foarte bună. Vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru ce aţi făcut în această săptămână. A fost prima mea finală de Grand Slam, sper să nu fie şi ultima. Părinţilor mei le mulţumesc, este prima mea finală de Grand Slam şi nici nu ştiu cum să mă exprim. Vă mulţumesc şi vă iubesc", a declarat Halep.

halep
halep

Prin prezenţa în finala de la Roland Garros, Simona Halep a intrat în posesia celui mai mare premiu în bani câştigat vreodată: 850.000 de euro. Învingătoarea a obţinut dublul acestei sume. Cu cele 1.300 de puncte primite ca finalistă, Simona va urca, de luni, pe locul 3 în clasamentul mondial, o premieră pentru tenisul din România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net