VIDEO Serena Williams s-a purtat ca o drogată pe teren la Wimbledon

Ultima actualizare:

    Serena Williams a iesit in lacrimi la Wimbledon
Serena Williams a iesit in lacrimi la Wimbledon

Eliminată prematur din concursul de simplu de la Wimbledon, Serena Williams a reapărut ieri pe iarba turneului londonez, dar în proba de dublu, alături de sora ei, Venus. Nu a stat pe teren decât 15 minute, dar au fost cele mai dramatice minute pe care le-a putut vedea cineva cu Serena în prim plan.

În mod evident suferindă de ceva, Serena a intrat pe teren în meciul de dublu cu Stefanie Voegele și Kristina Barrois, dar nu a putut face aproape nimic. După cum veți vedea, ea nu era în stare nici să bată mingea și apoi să o prindă înainte de a servi!!! Mai mult, serviciile ei erau ori prea slabe – abia ajungeau la fileu – ori prea puternice (aproape că se duceau în aut după linia de fund a terenului)! Dacă cineva din afară ar fi văzut imaginile ar fi băgat mâna în foc că Serena era drogată, sau beată atât de nefiresc se purta. Totuși, e destul de greu de crezut că liderul mondial și-ar fi permis să intre pe teren sub influența substanțelor halucinogene sau a alcoolului, pentru că știa că riscă extrem de mult. Astfel de lucruri se văd la analize și ea poate pierde tot ce a adunat de-a lungul a aproape 15 ani de carieră.

Evident, după trei game-uri pe teren a fost chemat medicul care, în mod la fel de evident, a oprit partida. Cu lacrimi în ochi, Serena a părăsit terenul. Sora ei, Venus, a declarat după meci, că ”Serena se simte rău de câteva zile, are un virus care nu a lăsat-o să joace așa cum ar fi fost normal. Sunt mândră de ea că a încercat totuși azi să intre pe teren, deși nu era în cea mai bună condiție, pentru că amândurora ne place să jucăm dublu împreună”.

În culisele tenisului se vorbește însă că Serena este foarte afectată de despărțirea de iubitul ei, antrenorul francez Patrick Mouratoglou. Nici unul dintre ei nu a confirmat această despărțire, dar antrenorul a început să o critice, chiar dacă voalat, prin diverse interviuri. Mai mult, el a spus că nu s-a mai văzut cu Serena de câteva zile… Iar Serena a intrat pe teren parcă plânsă, sau oricum, total nearanjată și cu o față care numai odihnită nu părea. Mai mult, în lumea tenisului se știe că americanca, deși pare o persoană foarte puternică, reacționează de regulă foarte rău la despărțiri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net