Sorana Cîrstea: "A fost un sezon oribil"

Ultima actualizare:

    Sorana a obţinut  la Roland Garros  primul mare succes  FOTO: AP
Sorana a obţinut la Roland Garros primul mare succes FOTO: AP

Sorana Cîrstea poate afirma, fără teama de a greşi, că acesta a fost cel mai slab sezon din cariera ei profesionistă. Nu doar că a ieşit după 8 ani din Top 200, dar a încheiat circuitul cu piciorul în ghips!

În vârstă de 25 de ani, Sorana Cîrstea şi-a rupt în urmă cu trei zile, la antrenament, degetul mare de la piciorul stâng, şi astfel a pus punct unui sezon pe care nu l-ar dori nici duşmanilor! „După o lună de pregătire, la ultimul antrenament înaintea plecării spre Luxemburg, m-am ales cu asta”, a scris, pe Twitter, Sorana. Ea a explicat, apoi, că într-o discuţie cu fanii, că accidentul a fost unul prostesc, lovindu-se cu piciorul, după un sprint, de bara de metal de la baza fileului! Din păcate, ea va rata nu doar turneul WTA din Luxemburg, dar şi competiţiile ITF din Poitiers şi Nantes. 

Practic, anul acesta, Sorana a avut doar vreo două luni în care a fost bine din punct de vedere al sănătăţii. Ea a început anul cu o accidentare la umăr, care a făcut-o să piardă pe linie puţinele meciuri pe care le-a jucat până la jumătatea lunii mai, după care şi-a revenit cât de cât, iar acum, după ce umărul era, în sfârşit, bine, a păţit ce a păţit la piciorul stâng, care este acum în ghips.

„A fost un sezon oribil”, a rezumat Sorana, într-o discuţie cu fanii pe Twitter, ultimul an. Şi are dreptate: a căzut pe locul 244 în lume!

Aşa arată degetul  mare, pentru care  şi-a pus în ghips  piciorul stâng
Aşa arată degetul mare, pentru care şi-a pus în ghips piciorul stâng

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net