Simona Halep ar putea da peste Serena Williams la Wimbledon. Iată adversarii românilor

Ultima actualizare:

Azi, la Wimbledon, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de pe tablourile principale de simplu. Iată, în continuare, cu cine vor juca cei 7 români (6 fete şi un băiat).

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua în primul tur împotriva braziliencei Teliana Pereira, locul 91 WTA. În turul secund, Simona ar urma să joace contra învingătoarei din meciul Dinah Pfizenmaier – Lesia Turenko, iar apoi, în turul 3, ar putea juca împotriva Soranei Cîrstea. Pentru că la Halep ne-am obişnuit să ne imaginăm drumul până la finală, trebuie spus că ea în sfertur ar trebuii să joace cu Jelena Jankovic, favorita 7, iar în semifinale cu Serena Williams sau Maria Sharapova.

Sorana Cîrstea, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, va evolua împotriva americancei Victoria Duval, locul 115 WTA. În turul secund, Sorana ar urma să joace cu învingătoarea din meciul Belinda Bencic – Magdalena Rybarikova.

Monica Niculescu, locul 65 WTA, o va avea ca adversară în prima manşă pe belgianca Alison van Uytvanck, locul 93 WTA. În turul secund, adversară ar urma să-i fie Monicăi învingătoarea din meciul Aleksandra Wozniack – Dominika Cibulkova, cap de serie 10.

Irina Begu, locul 80 WTA, va juca împotriva franţuzoaicei Virginie Razzano, locul 99 WTA. În turul doi, Irina ar urma să joace cu învingătoarea din meciul dintre favorita 20, nemţoaica Andrea Petkovic, şi poloneza Katarzyna Piter.

Alexandra Cadanţu, locul 84 WTA, va da piept cu Camila Giorgi, din Italia, locul 42 WTA. În turul secund, Alexandra ar urma să joace cu învingătoarea meciului dintre rusoaiac Anastasya Pavlyuchenkova, cap de serie 26, şi americanca Alison Riske.

În fine, la fete, Andreea Mitu, locul 214 WTA, calificată în premieră pe tabloul principal la un Grand Slam, va avea cea mai dificilă adevsară dintre românce: pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4.

Pe tabloul masculin de simplu, singurul român prezent, Victor Hănescu, locul 103 ATP, va evolua împtriva cehului Tomas Berdych, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 6. În turul secund, adversar ar putea să-i fie învingătorul din meciul dintre Bernard Tomic şi Evgeny Donskoy.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net