Anunţ şoc despre Michael Schumacher: "Cred că lumea asistă la îndelungul adio al lui Michael"

Ultima actualizare:

    Michael Schumacher se trezeşte lent, dar sigur
Michael Schumacher se trezeşte lent, dar sigur

Deşi doctorul Jean-Francois Payen, cel care se ocupă de refacerea fostul campion mondial al Formulei 1, a anunţat că recuperarea decurge foarte bine, mass-media din Anglia susţine contrariul.

„Michael Schumacher își mișcă cu greu ochii și răspunde la întrebări doar prin mișcările capului, acesta neputând vorbi. Mai mult decât atât, fostul pilot german este înconjurat de aparate care îl ajută să se hrănească și să respire. De asemenea, în fiecare zi, este masat ore în șir pentru stimularea musculaturii", au scris ziariştii englezi.

Veștile rele nu se opresc aici. „Sincer, mă îndoiesc că Schumacher nu mai este în comă. Iar speranța de viață a unui pacient aflat în această stare și care nu face progrese din punct de vedere neurologic se măsoară în luni sau în câțiva ani. Din păcate, cred că lumea asistă la îndelungul adio al lui Michael”, a spus şi Gary Hartstein, fost medic în Formula 1, potrivit publicației Daily Mail.

Aceeaşi sursă anunţă faptul că soţia lui Schumacher, Corinna, a investit 160.000 de dolari pentru a transforma domiciliul într-o adevărată clinică de recuperare, fostul star al Formulei 1 având la dispoziţie şi o “armată” de medici.

Un apropiat al familiei, ce a rămas anonim, a anunţat pentru mass media engleză că nimeni nu ştie exact care e starea de sănătate a lui Schumacher. “Va mai merge? Se va putea hrăni sau îmbrăca singur? Doctorii nu ştiu. E clar că nu va mai fi acelaşi om ca înainte de accident", a spus respectiva persoană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net