Andreea Răducan a născut o fetiţă! Cum se simt cele două

Ultima actualizare:

    Andreea Răducan
Andreea Răducan

Andreea Răducan (33 de ani) a născut luni (25 septembrie), prin cezariană o fetiţă sănătoasă, la Spitalul Regina Maria. Micuţa a primit nota 10, iar atât ea, cât şi proaspăta mămică se simt bine.

Fosta campioană olimpică și mondială la gimnastică a devenit mămică pentru prima oară, după ce a adus pe lume o fetiţă, conform unor surse din anturajul gimnastei. Ea ar fi trebuit să nască în octombrie, în aceeaşi lună în care va sărbători un an de căsnicie, însă micuţa s-a grăbit puţin.

Cei doi părinţi au recunoscut că încă nu au ales un nume. Într-un interviu acordat revistei OK! Magazine la începutul lunii septembrie, Andreea povestea că au o dilemă şi că i-a cerut chiar un mic ajutor fetiţei care era în burtică încă pe atunci. 

"Aici avem o mică dilemă, pentru că oricât ne-am gândit şi am analizat ce sărbători sunt în luna septembrie, Sf. Maria, Sf. Ana, nu ştim ce nume să alegem. În schimb, i-am spus celei mici că, dacă vrea să-şi aleagă singură nume­le, să vină să-mi dea un semn, un vis…", a spus Andreea. 

Andreea s-a căsătorit, în octombrie anul trecut, cu Daniel Tandreu, după patru ani de relație. Ceremonia a avut loc la biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, din Pipera, lăcaș de cult care nu a fost ales întâmplător. ”Acolo slujește peotul care ne cunoaște pe noi, la care ne-am mai și mărturisit, care a venit și acasă și a făcut sfeștanie. Ne-am cunoscut cu ani în urmă prin intermediul unei prietene. E un preot cu care am comunicat foarte bine și de aceea am dorit să ne cunune dânsul”, a declarat Andreea pentru ”Click!”.

image
image
image
image
image
image
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
Carlos Alcaraz, Getty Images jpg
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
Daniel Niculae (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net