Sheyla Hershey: «Nu pot să trăiesc fără megasâni»

Ultima actualizare:

"Mă simt din nou întreagă", a spus Sheyla, care e obsedată să aibă cele cele mai mari implanturi din lume. Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost cât pe ce să moară, la începutul acestui an, din cauza unei infecţii la implanturi.

Hershey ajunsese atunci să aibă sâni de 9 kg, dar i-au fost "tăiaţi", ca să-i fie salvată viaţa. Văzându-se fără bustul imens, ea a vrut să se sinucidă.

Şi asta pentru că avea dureri incredibile de spate. Coloana şi întreg corpul se adaptaseră în cei aproape 3 ani de la prima operaţie să poarte o greutate de 9 kg pe piept. Fără implanturi, Sheyla abia îşi mai putea ţine echilibrul sau merge în picioare. Aşa că... şi-a mărit iar bustul la 9 kg, iar de Anul Nou îl va mări cu încă două kilograme.

De ce avea nevoie de operaţie

Din cauza greutăţii pe care o avea pe piept, când avea sâni de 9 kilograme, coloana vertebrală i s-a deformat şi musculatura a avut de suferit.

După ce i s-au scos implanturile, Sheyla îşi pierduse centrul de greutate şi, practic nu mai putea merge, având senzaţia că alunecă pe spate. Medicii au hotărât să-i injecteze progresiv cantităţi de lichid salin.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
39570e02 0482 4d6c bbe1 2fd8bd6ddc5a jpg
tabara png
image png
Bazilescu animat 2 1024x576 jpeg
mormant jpg
diaspora png
jaf italia png
brown black spider green leaf jpg
image
image