Turişti, la doar câţiva centrimetri de botul unui leu înfometat

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cum e posibil aşa ceva fără ca cineva să se aleagă cu cel puţin o spitalizare? Ei bine, o grădină zoologică din Australia a găsit soluţia. A combinat o maşină de teren cu un geam foarte gros.

În loc de cuşti de metal sau terenuri îngrădite pentru animale, conducerea grădinii zoologice Werribee Open Range Zoo din Melbourne a instalat un panou de sticlă între oameni şi creaturile fioroase, pentru a spori senzaţia de apropiere faţă de sălbăticie.

simeon stalpnicul png

"Nu conştientizezi cât de mari sunt aceste animale până nu le vezi holbându-se la tine de la câţiva centrimetri. Este în acelaşi timp înfricoşător şi palpitant", a declarat un vizitator.

Iar pentru a creşte şi mai mult adrenalina vizitatorilor, s-a luat decizia amplasării unui jeep lângă geamul protector, astfel încât turiştii să se simtă integraţi în peisaj.

simeon stalpnicul png

În plus, pe capota jeepului, care se află de cealalată parte a panoului, în terenul animalelor, se pun bucăţi de carne pentru lei. Astfel, oamenii au ocazia să admire aceste creaturi hrănindu-se, chiar de la botul lor.

simeon stalpnicul png

"Este absolut fenomenal! Nici nu-ţi dai seama că este vreun geam acolo", a povestit încântată Robyn Price, una dintre turiste.

"Sunt sigur că leii au presupus că după cină, copiii noştri vor fi serviţi pe post de desert!", a glumit soţul acesteia.

image


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pexels wedding 1868868 jpg
munca in gradina foto pixabay png
frigider, foto shutterstock jpg
casa traditionala pixabay jpg
fete pexels jpg
fructe frigider istock jpg
apartament, foto shutterstock jpg
capsuni istock jpg
image
image