Anul 2011, văzut de prezicătorii din 1931

Anul 2011, văzut de prezicătorii din 1931

Ultima actualizare:

Unele dintre previziunile acestora, publicate atunci de „New York Times", au oglindit întocmai realitatea actuală. Altele sunt însă eronate, scrie AbcNews.

Timothy Mack, preşedintele World Future Society, a analizat prezicerile de la acea vreme şi şi-a făcut publice propriile previziuni pentru următorii 80 de ani, adică până în 2091. Gânditorii de acum 80 de ani s-au axat, în primul rând, pe schimbările sociale, crede Mack.

În privinţa tehnologiei, prezicătorii sunt catalogaţi drept „în afara contextului" de către şeful World Future Society.

„Să luăm transporturile ca exemplu"

Ideea din 1931, a maşinii cu motor cu aer, părea la acea vreme la fel de greu de realizat precum cea pe care Timothy Mack o preconizează pentru 2091. „Tehnologia ne va permite transportul virtual, prin mijloace holografice. Oamenii vor ajunge de la unul la celălalt fără să se mişte din locul în care sunt", spune el.

Află aici ce predicţii s-au îndeplinit



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
incendii grecia foto ekathimerini jpg
pepene galben dieta jpeg
Superalimentul folosit de NASA  Sursa foto Pixabay quinoa 6341424 1280 jpg
image png
prelungitor vecteezy jpg
index webp
image png
image png
image
image