Doarme 6 luni în şir, stă treaz alte 6 luni

Ultima actualizare:

Chinezul Li Zhiming, în vârstă de 74 de ani, îşi pune pe jar întreaga familie în timpul lungului său somn, care durează 6 luni.

Fiii lui susţin că se adună cu toţii ca să-i toarne pe gât supă caldă, în vreme ce bătrânul doarme neîncetat. Soţia şi copiii bătrânului se îngrijesc, de asemenea, să-i pună scutece de unică folosinţă, fiindcă sărmanul Li nu se trezeşte să meargă nici la baie pe parcursul celor şase luni de "hibernare".

"Când doarme, se comportă de parcă ar fi în comă", a mărturisit una dintre nurori, pe nume Fu Yip, în vârstă de 42 de ani.

"Nu putem sub nici o formă să-l trezim. Când îi turnăm supa cu lingura în gură, o înghite automat. Altfel, nu primim nici un răspuns şi nici o reacţie din partea lui timp de şase luni", a adăugat aceasta.

"După ce se trezeşte, însă, bătrânul nu mai poate sub nici o formă să adoarmă, alte şase luni. Aleargă de colo până colo pe străzi, zi şi noapte. Îi place nespus să se amuze şi să se uite la televizor", a mai spus Fu Yip. Medicii chinezi nu-şi pot explica acest fenomen.

Experţi din întreaga lume nu pot nici ei să-şi închipuie cum este posibil ca un om să doarmă atâta timp, sau să stea de veghe luni în şir.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pexels raitis raitums 125324211 10305038 jpg
image png
airport 4120835 1280 jpg
piscina din tenerife in care au murit doi romani foto efe webp
un anticiclon puternic cuprinde romania vremea se schimba radical la inceputul iernii avertismentul anm 1029996 jpg
image png
image png
Călin Georgescu FOTO INQUAM Photos George Calin jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net