Rugăciunea de miercuri a Sfântului Antim Ivireanul. Astăzi are cea mai mare putere de peste an

Ultima actualizare:

    Tradiţia creştină spune că în Săptămâna Luminată cerurile sunt deschiseFoto: freegreatpictures.com
Tradiţia creştină spune că în Săptămâna Luminată cerurile sunt deschiseFoto: freegreatpictures.com

Se spune că rugăciunile au putere mai mare în Săptămâna Luminată, când cerurile sunt deschise după Învierea Domnului. Pentru ziua de miercuri există o rugăciune specială a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, închinată Mântuitorului Iisus Hristos.

Antim Ivireanul a trăit în secolul al XVII-lea şi în calitate de mitropolit al Ungrovlahiei (al Ţării Româneşti) a contribuit esenţial la tipărirea de cărţi religioase, printre primele de pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, este cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică din Bucureşti.

Martirizat de otomani, Antim Ivireanul a lăsat în urmă predici încă folosite de Biserica Ortodoxă Română de peste 300 de ani şi rugăciuni puternice, cum este cea de miercuri.

Rugăciunea de miercuri a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul către Mântuitorul nostru

„Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat pînă în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizîndu-mi gura.

Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfînt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Cîte ţi-am greşit pînă în acest ceas, cu cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul, cu voie ori fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă, după mare mila Ta. Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea.

Tu eşti Unul Sfînt, ajutător puternic şi apărător al vieţii noastre şi pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin.”

Sursa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Epava Titanicului (© NOAA / Institute for Exploration / University of Rhode Island / Wikimedia Commons)
easter bell 3321946 1280 jpg
carti biblioteca birou jpeg
scoala jpg
preot freepik jpg
ploaie jpg
Transilvania şi Basarabia, lebedele Mării Negre (din arhiva personală a lui Constantin Cumpănă) jpg
umar kamani nada adelle nunta profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net