Rezultate BAC 2015 – Sesiunea de toamnă – VASLUI – toate notele elevilor

Ultima actualizare:

    rezultate bac 2015 sesiunea de toamnă Vaslui
rezultate bac 2015 sesiunea de toamnă Vaslui

Rezultate BAC 2015 – Sesiunea de toamnă. În județul VASLUI se afișează azi, 1 septembrie, primele rezultate ale celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din acest an.

Rezultate BAC 2015 – Sesiunea de toamnă – județul VASLUI. Peste 50.000 de elevi s-au înscris pentru a susține probele de la BAC 2015, sesiunea a doua, în toată țara, ei află azi primele rezultate ale muncii lor.

Tabelele cu notele oficiale și complete se afișează atât online, pe portalul deținut de Ministerul Educației, edu.ro, cât și la sediile școlilor în care s-au susținut probele examenului.

Contestațiile pot fi depuse tot azi, între orele 16.00 și 20.00. Soluționarea lor va fi făcută în următoarele două zile, iar rezultatele finale la Bac 2015 sesiunea de toamnă vor fi publicate vineri, în 4 septembrie.Sesiunea de toamnă este foarte importantă pentru elevii care au ratat prima parte a examenului, ei având astfel șansa să se înscrie la o facultate dacă îl promovează de această dată.

Rezultate BAC 2015 – Sesiunea de toamnă – VASLUI –

Rezultate BAC 2015 – Sesiunea de toamnă – VASLUI. Rata promovabilităţii după prima sesiune, în urma rezolvării contestaţiilor, este de 67,9.

Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, la prima sesiune a examenului s-au prezentat 159.703, dintre care 137.475 din promoţia curentă şi 22.228 din promoţiile anterioare, iar alţi 9.236 de candidaţi au absentat. La 10 iulie, fuseseră eliminaţi din examen 303 elevi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Rezultate BAC 2015 – Sesiunea de toamnă  VASLUI – rezultatele pe județe

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI- rezultatele pentru județul ALBA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul ARAD pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul ARGEȘ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BACĂU pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BIHOR pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BISTRIȚA NĂSĂUD pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BOTOȘANI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BRAȘOV pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BRĂILA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BUCUREȘTI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul BUZĂU pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul CARAȘ SEVERIN pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul CĂLĂRAȘI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul CLUJ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul CONSTANȚA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul COVASNA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul DÂMBOVIȚA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI - rezultatele pentru județul DOLJ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI - rezultatele pentru județul GALAȚI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul Giurgiu pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul GORJ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul HARGHITA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul HUNEDOARA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă  VASLUI - rezultatele pentru județul IALOMIȚA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul IAȘI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul ILFOV pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul MARAMUREȘ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul MEHEDINȚI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul MUREȘ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul NEAMȚ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul OLT pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul PRAHOVA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul SATU MARE pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul TIMIȘ pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul TULCEA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul VASLUI pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul VÂLCEA pot fi consultate AICI

Rezultate BAC 2015 - Sesiunea de toamnă VASLUI  - rezultatele pentru județul VRANCEA pot fi consultate AICI

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net