Pune la ferestre flori de tei ca să alungi paguba!

Ultima actualizare:

    Duminică, 31 mai, creştinii prăznuiesc Rusaliile sau Pogorârea  Duhului Sfânt, iar luni este sărbătoarea Sfintei TreimiFoto: 123rf
Duminică, 31 mai, creştinii prăznuiesc Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, iar luni este sărbătoarea Sfintei TreimiFoto: 123rf

Duminică, 31 mai, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, creştin-ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus. În tradiţia populară, sărbătoarea este numită Duminica Mare, Cincizecimea sau Duminica Rusaliilor.

Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată încă de pe vremea apostolilor. Duminica Mare, cum mai este numită în tradiţia populară, este orânduită totdeauna la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer şi la 50 de zile după Paşti.

Istoricul sărbătorii. În bisericile ortodoxe  este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii” - Duhul Sfânt, promis de Hristos: „Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.Tradiţii pentru spor şi sănătate. În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte  de slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte, stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe. În Duminica Rusaliilor, credincioşii îngenunchează pentru că tradiţia creştină spune că participanţilor la ritualul Plecării ghenunchilor li se împlineşte cea mai fierbinte dorinţă.

Rusaliile sunt  considerate ielele  capricioase  şi răzbunătoare
Rusaliile sunt considerate ielele capricioase şi răzbunătoare
  • În această zi sfântă se practică ritualuri care să îndepărteze puterea Rusaliilor, cunoscute în popor ca zâne rele, iele sau împărătesele văzduhului. În tradiţia populară  se spune că acela care pândeşte Rusaliile şi doreşte să le vadă dansând  va avea probleme mari de sănătate.  
  • În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.

Rusaliile sunt zâne capricioase. În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc. Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.  

Căluşarii sunt  vindecătorii sufletelor
Căluşarii sunt vindecătorii sufletelor

Ceata căluşarilor îi vindecă pe cei cu minţile rătăcite de iele. De Rusalii este specific „Dansul Căluşarilor”, ca un remediu pentru starea sufletească a celor care au văzut sau se tem de Dansul ielelor. Căluşarii merg la casele sătenilor care au probleme de sănătate sau cred că ielele le-au „pocit” minţile.Talismanele protectoare se poartă la brâu. Tot în ziua de Rusalii, în multe zone ale ţării, oamenii se protejează de  pagubă sau de necazuri „nefireşti” cu ajutorul talismanelor.  Cel mai puternic talisman este realizat din frunze de pelin, boabe de usturoi şi tămâie şi se păstrează într-o punguţă roşie, care se poartă la brâu.  

Spectacol aviatic, la Clinceni si Muzeul „Antipa
Spectacol aviatic, la Clinceni si Muzeul „Antipa

În această minivacanţă de Rusalii va fi mai cald decât ar fi normal la această dată. ”Vreme frumoasă de Rusalii. Prognozăm temperaturi de până la 30 de grade în sudul ţării, iar în 1 iunie, chiar mai cald, în Moldova”, ne-a explicat Teodora Cumpănaşu, meteorolog ANM.

Distracţii pentru cei mici şi cei mari

prognoza pe 3 zile
prognoza pe 3 zile

În această minivacanţă sunt programate o mulţime de evenimente, unde vă puteţi distra.

  • Spectacol aviatic, la Clinceni, sâmbătă şi duminică, de la ora 10.30, la Aeroclubul Aurel Vlaicu din Clinceni. Intrarea este liberă.
  • Petrecere în parc. Trei zile de spectacole pentru copii în parcurile Cişmigiu, Herăstrău, Tineretului, Drumul Taberei din Capitală, începând cu ora 10.00.
  • Parada elevilor. Sâmbătă, are loc Parada Elevilor bucureşteni pe traseul Piaţa Universităţii – Bd. Regina Elisabeta – Calea Victoriei – Bld. Naţiunile Unite – Bld. Libertăţii şi Piaţa Constituţiei.
  • Grădina cu artişti în Parcul Icoanei. Sâmbătă şi duminică, în Parcul Grădina Icoanei din Bucureşti, de la ora 11, până la 20, se cântă la tobe, sticle şi borcane, pe care le aduceţi de acasă.
  • Aventură. Sâmbătă e vânătoare de comori la Grădina Botanică, din Bucureşti, pentru copiii până în 12 ani.
  • "Parada baloanelor de săpun”. Duminică, în Piaţa Romană, în dreptul statuii “Lupoaica”, în jurul orei 15.30, începe distracţia cu balonaşe de toate formele şi mărimile.
  • Magie şi ponei. Sâmbătă şi duminică, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, vor avea loc, între orele 10.00 şi 18.00, spectacole oferite de copii talentaţi, show-uri de magie şi de teatru, plimbări cu ponei, în carusel şi trenuleţ. Vor cânta C.R.B.L şi Nicole Cherry, sâmbătă, Andreea Bănică şi Connect-R, duminică. Vor fi lansate în aer peste 1.000 de baloane colorate.
  • Ferma animalelor, la Sun Plaza Shopping Center. Cei mici vor vedea replici ale animalelor dintr-o gospodărie şi vor învăţa cum e viaţa la fermă. Atracţia principală va fi jocul în mărime naturală ”Angry Birds”, unde participarea este gratuită. Jocul este deschis tot weekendul, între orele 12 şi 20.
  • Prima TV îi invită pe cei mici la Muzeul „Antipa”. O lume magică deschisă tuturor copiilor este cadoul pe care Prima TV îl face celor mici de 1 iunie, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Copiii vor avea acces gratuit de ziua lor. Vedetele Prima TV vor fi şi ele prezente de Ziua Copilului la muzeu, iar Anca Serea le promite micuţilor o zi minunată.
  • Porţi deschise la Palatul Parlamentului. Luni, de la ora 10, se poate vizita Camera Deputaţilor. Accesul se va face pe la intrarea C1, de la Parcul Izvor. Uşile se închid la ora 15:00.
  • Ziua porţilor deschise la Ministerul de Interne. Luni,  1 iunie, între orele 08 - 13, este pregătit un program distractiv pentru copii, în parcarea MAI. Vor veni sportivii de la Dinamo, motociclete ale poliţiştilor, se vor face demonstraţii.
  • „Pădurea Fermecată”. Luni, la Teatrul Naţional Bucureşti, de la ora 10, începe Carnavalul din Pădurea Fermecată, unde vor fi prinţi şi prinţese, regi şi prinţese. Un bilet costă 20 de lei.
image
image
image
image
image
image
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net