Iată cele mai importante modificări ale Legii RCA!

Ultima actualizare:

Guvernul modifică din nou Legea RCA, în aşa fel încât să existe un control al preţului poliţelor şi o flexibilitate cât mai mare a societăţilor de asigurare în relaţia cu clienţii.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a fost lansat în dezbatere publică şi urmează să fie adoptat în această lună. Iată noutăţile pe care ar trebui să le cunoască orice şofer!

Una dintre propuneri se referă la posibilitatea de a cumpăra poliţa RCA pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de preferinţele fiecărui asigurat. În prezent, poliţa poate fi achiziţionată pentru 6 sau 12 luni, aflăm de pe site-ul capital.ro. 

Ar putea fi permisă suspendarea contractului RCA, la cererea asiguratului, pe perioada în care este suspendat dreptul de circulaţie al autovehiculului sau acesta este imobilizat, din diferite motive, el neputând circula pe drumurile publice. În cazul producerii unei daune pe perioada suspendării contractului RCA, firma de asigurare este obligată să achite despăgubirile, urmând să recupereze suma de bani de la persoana vinovată de producerea accidentului. 

A fost introdusă şi compensarea directă, care presupune ca persoana vătămată să fie despăgubită de propria societate de asigurări, de la care a cumpărat poliţa RCA, aceasta urmând a-şi recupera banii de la asigurătorul persoanei vinovate. Procedura compensării directe se stabileşte prin convenţii multilaterale încheiate între asigurătorii RCA. Convenţiile compensării directe sunt convenite în mod voluntar între asigurat şi asigurător. 

Sunt stabilite şi limite de răspundere acoperite prin asigurarea RCA, conform reglementărilor Uniunii Europene. Astfel, pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita este de 1.000.000 euro. În cazul vătămării corporale şi al deceselor, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita se ridică la 5.000.000 euro. 

Pentru menţinerea clasei bonus/malus, prin contractul RCA părţile pot conveni posibilitatea răscumpărării, respectiv suportarea de către asigurat a contravalorii despăgubirii corespunzătoare evenimentului. Cu alte cuvinte, dacă te faci vinovat de producerea unui accident rutier, poţi suporta tu însuţi despăgubirile şi astfel îţi vei păstra clasa bonus/malus în care eşti deja încadrat. 

Despăgubirile pentru vătămare fizică se fac pe baza punctajului obţinut prin însumarea punctelor comunicate de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzute în reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară. 

O altă noutate constă în faptul că asigurătorii ar putea fi obligaţi să pună la dispoziţia clienţilor, la cerere, calculul pe baza căruia a fost determinată valoarea poliţei RCA. În caz contrar, firmele de asigurare vor fi sancţionate. 

O altă măsură prevede ca pe lângă cererea de despăgubire să fie precizate clar documentele necesare pentru plata despăgubirii. Dacă despăgubirea nu este plătită la termen, se percep penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. 

Nu în ultimul rând, a fost inclusă în proiect posibilitatea ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să le ceară asigurătorilor să notifice majorarea tarifelor, în cadrul sistemului general de control al preţurilor. 

Transportatorii nu renunţă la grevă

Transportatorii au protestat şi ieri pe şoselele de centură din ţară, în semn de nemulţumire faţă de creşterea tarifelor poliţelor RCA. Autovehiculele de marfă au circulat cu viteză redusă, paralizând aproape în totalitate traficul rutier. Deşi au purtat discuţii cu Guvernul pe marginea problemei poliţelor de asigurare, transportatorii nu au căzut la o înţelegere. Astfel că, în data de 15 septembrie, ei au anunţat un mega-protest care va bloca Bucureştiul.

Patronatele din transporturile rutiere au cerut Guvernului să intervină prin Ordonanţă de Urgenţă şi să îngheţe tarifele RCA în următoarea şedinţă de Guvern la valorile medii din raportul Milliman. Potrivit unui comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), “actuala Ordonanţă de Urgenţă, publicată pe site-ul Ministerului de Finanţe, este doar generală şi nu limitează tarifele RCA, transportatorii rutieri fiind nemulţumiţi de forma acesteia, urmând ca în data de 15 septembrie 2016 să se organizeze un protest naţional împotriva creşterii tarifelor RCA”. Ordonanţa de Urgenţă pregătită de Guvern, similară proiectului de lege RCA dezbătut în Senat săptămâna trecută, aduce îmbunătăţiri sistemului actual de încheiere a poliţelor RCA, însă nu rezolvă problema de bază, adică nu aduce tarifele la valoarea prezentată în raportul Milliman, secretizat de către ASF, se arată şi într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net