ŞOCANT! O campioană s-a aruncat de la balcon

Ultima actualizare:
Elena Lavric a primit ajutor de la un echipaj SMURD
Elena Lavric a primit ajutor de la un echipaj SMURD

Este îndrăgostită până peste cap, iar iubitul nu părea dispus să o aştepte să se întoarcă din cantonamente. Elena Mirela Lavric, triplă campioană la atletism, s-a aruncat de la balcon după o ceartă cu iubitul său. A fost dusă de urgenţă la spital, ea a supravieţuit căderii.

S-a certat cu iubitul, pe care îl suspecta că o înşeală. De obicei, iubitul îşi cerea iertare şi se împăcau. De data aceasta nu s-a întâmplat aşa, iar Elena Mirela Lavric s-a aruncat disperată de la balcon, scrie bzi.ro.

Din fericire, tripla campioană la atletism Elena Mirela Lavric a căzut de la etajul 1, iar impactul cu solul nu a fost fatal.

„A venit din localitatea Vaslui la Iasi, pe strada Vasile Lupu, cu autoturismul personal, pentru a-şi vizita fostul iubit. Erau certaţi şi spera să se împace. În urma unei crize de gelozie, s-a aruncat de la balcon, de la o înalţime de aproximativ trei metri şi jumatate”, au precizat surse din cadrul anchetei, citate de bzi.ro. Tânăra era îndrăgostită pana peste cap, dar relaţia pe care o avea de aproximativ un an şi jumătate era tumultuoasă.

„Îl iubeşte mult pe acest baiat, dar noi aveam impresia că o cam necăjeşte. Ei se certau tot timpul, dar de fiecare dată se împăcau”, a precizat pentru bzi.ro Ingrid Istrati, directorul Clubului Sportiv Municipal Oneşti, din care atleta face parte. Elena Mirela Lavric se aştepta ca fostul iubit să îşi dorească, ca de fiecare dată, împăcarea şi nu a suportat refuzul.

În urmă cu numai câteva ore înainte de a merge spre apartamentul iubitul sau, în zona Metalurgie, a postat pe pagina de socializare Facebook o poză în care apărea alături de el, semn că era sigură că se vor împăca.

Elena Mirela Lavric şi Ionuţ Parfene, în vremuri când se iubeau
Elena Mirela Lavric şi Ionuţ Parfene, în vremuri când se iubeau

Se pare că iubitul nu se aştepta la această vizită şi că avea în casă o altă tânără. Încă nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat în casă, dacă atleta a încercat să se sinucidă sau să fugă din locuinţa iubitului. Poliţia face o anchetă în acest sens.


    Elena Lavric a primit ajutor de la un echipaj SMURD
Elena Lavric a primit ajutor de la un echipaj SMURD

După cădere, Elena Mirela Lavric a putut să se ridice singură  în picioare şi a mers câţiva metri, până la autoturism, dupa care a leşinat. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD,  care i-a acordat primul ajutor, după care a transportat-o la Spitalul Sf. Spiridon, iar de acolo în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Neurochirurgie. Rănile nu erau grave, astfel că după câteva ore a fost externată.

„Nu doresc să comentez”, a spus Ionuţ Parfene, iubitul tinerei.

Gestul sportivei i-a şocat pe toţi cunoscuţii, care o ştiu drept o fată cu capul pe umeri, matur şi responsabilă, scrie bzi.ro.

Elena Mirela Lavric s-a făcut remarcată în 2007, atunci când a obţinut prima medalie de aur în calitate de reprezentantă a ţării noastre. Atleta a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de tineret în 2007 la Hengelo, în Olanda, şi în 2009, la Novi Sad, în Serbia, în aceeasi probă, de 800 de metri plat. Elena Mirela Lavric are în palmares şi trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de tineret, în 2007 la Ostrava, în Cehia, în 2008 la Bydgoszcz, în Polonia şi în 2010 la Moncton, Canada, tot la 800 de metri plat.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net