Uite ce lefuri vor avea bugetarii de la 1 august!

Ultima actualizare:

    Polițiștilor li se vor reduce salariile de merit și gradațiile
Polițiștilor li se vor reduce salariile de merit și gradațiile

E scandal pe noua grilă de salarizare! Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, lefurile scad la jumătate. Singurii care vor avea parte de ceva bănuţi în plus sunt debutanţii, fix bugetarii cei mai săraci.

Guvernul a promis o lege a salarizării

Tehnocraţii au venit la guvernare în toamna anului trecut, când se dezbătea intens problema unei legi a salarizării. Rovana Plumb, ministrul muncii de atunci, venise cu un proiect pe care-l discutase cu sindicatele şi patronatele. Mai toate salariile se dublau. Nu a apucat să-l pună, însă, în dezbatere publică, astfel că noul Executiv a luat-o cu calculele de la zero. A promis că anul acesta vom avea o lege a salarizării, aşa că, pe repede înainte, a gândit proiectul de ordonanţă de urgenţă privind noua grilă de salarizare a bugetarilor.

Cel mai mic salariu, 1.250 lei

Raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar va fi de 1 la 12. Astfel, cel mai mic salariu de bază va fi de 1.250 lei, pentru funcţii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare – de 15.000 de lei, bani pe care-i va lua preşedintele ţării. Adică, mai puţin cu 654 de lei. În prezent, şeful statului câştigă 21.540 de lei brut. Leafa miniştrilor va ajunge la 12.726 de lei pe lună, de la 21.540 de lei brut, cât e în prezent.

Debutanţii, creşteri cu 5-6%

Potrivit sindicaliştilor, marea majoritate a bugetarilor şi funcţionarilor publici vor avea de pierdut cu noua grilă. Salariile lo vor scădea simţitor. Spre exemplu, un institutor cu studii superioare de scurtă durată gradul I are acum un salariu brut de 2.843 de lei, dar va avea de la 1 august 2006  lei. O tăiere de peste 800 de lei. Din aceeaşi sursă aflăm că debutanţii şi asistenţii sociali vor fi singurii care vor pleca acasă cu ceva în plus, majorarea fiind între 5 şi 6%.

Nu se taie lefurile

Bugetarii ale căror salarii sunt mai mari faţă de cele prevăzute în ordonanţa de urgenţă nu vor avea parte de tăieri. De la 1 august, vor primi aceleaşi lefuri, cu menţiunea că nu vor mai beneficia de majorări până când grila nu va ajunge la nivelul salariilor lor.

Categorii cu venituri majorate. Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor va beneficia de salariul de bază/soldă de funcţie de bază/salariul de funcţie de bază/indemnizaţia de încadrare/indemnizaţie mai mari cu 15%, doar dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Informaticienii vor primi un spor de până la 15% din salariul de bază, iar controlorii financiari vor primi creşteri de 10%.

Cum se acordă sporurile

Sporurile acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, iar ordonatorii principali de credite pot acorda premii anuale, semestriale şi trimestriale, în limita a 3% din cheltuielile cu salariile.Diurna pentru parlamentari scade. Deputaţii şi senatorii din provincie vor primi o diurnă mai mică de deplasare. Ea va fi de 1% pe zi din indemnizaţia lunară brută, faţă de 2% cât este în prezent.

Promovarea – din 3 în 3 ani

Promovarea în trepte profesionale se va face din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele profesionale, apreciate cu calificativul “foarte bine” cel puţin de două ori în ultimii 3 ani efectiv lucraţi, de către comisia din care fac parte sindicatele. Avansarea  în grad se va face din 5 în 5 ani, tot pe baza calificativului “foarte bine”. Acesta trebuie obţinut de cel puţin trei ori în ultimii 5 ani.

«Proiectul e praf în ochi»

Reprezentanţii sindicatelor sunt nemulţumiţi faţă de grila de salarizare propusă de Guvern, astfel că la discuţiile care vor avea loc azi au de gând să facă scandal.

Marius Nistor, preşedinte Spiru Haret: ”Salariile profesorilor, învăţătorilor, institutorilor scad. Singurii care vor avea cu 20 de lei în plus faţă de salariul minim brut pe economie, de la acea dată, vor fi debutanţii. Vorbim despre 1.270 de lei. Dispar sporurile pentru profesorii din învăţământul gimnazial, dispar sporurile pentru personalul auxiliar din învăţământul special. Este o bătaie de joc”.

Leonard Bărăscu, preşedinte SANITAS: ”E o lege proastă şi nu ne-o dorim. Vrem rezolvarea inechităţilor şi discriminărilor şi o creştere procentuală de 25% pe care Feredaraţia SANITAS a dorit-o de la începutul anului. O asistentă de la ATI are acum 3.300 de lei brut, iar pe noua grilă 2.100 de lei. Scad lefurile, iar inechităţile din sistem rămân. Total greşit”.

Dan Paraschiv, vicepreşedinte SED LEX: ”Debutanţii şi asistenţii sociali vor avea creşteri de 5-6%, în rest nimic. Nu ştiu unde s-au dus cei 20% despre care au vorbit guvernanţii, pentru că nu se regăsesc. N-au fost în stare să facă o lege a salarizării şi vin să arunce cu porcăria asta pe piaţă. Proiectul este praf în ochi. Grila de salarizare revine la  lefurile din 2009, de după tăiere. Vom discuta despre ea la întâlnirea de astăzi”.

Dumitru Coarnă, vicepreşedinte Sindicatul Poliţiştilor: ”Nu sunt creşteri de lefuri. Au scos salariile de merit, au redus gradaţiile de la 6% la 3%, dar venitul în mare a rămas aceleaşi, pentru că au aranjat soldele. În plus, pensiile poliţiştilor nu vor mai fi recalculate, odată cu majorările de salarii din sistem, ca până acum, atâta timp cât ordonanţa va fi în vigoare. Mare lucru n-au făcut cu proiectul ăsta. Nici militarii nu vor avea parte de majorări”.

Profesorii vor avea  și ei lefuri mai mici  odată cu noua grilă
Profesorii vor avea și ei lefuri mai mici odată cu noua grilă

Tinerii, încurajaţi să muncească

Tinerii în vârstă de până la 25 de ani ar putea fi scutiţi în primii lor trei ani de muncă de la plata impozitului pe salariu, după modelul aplicat în prezent doar pentru angajaţii firmelor IT. Această prevedere, care face parte dintr-un proiect redactat recent în Parlament, îi va ajuta pe tineri să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, mai ales că angajatorii nu vor mai trebui să acopere cheltuielile pentru impozitul angajatului. Prin acest proiect, care modifică actualul text al Codului Fiscal, se încearcă reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, dar şi încurajarea acestora de a rămâne şi de a munci în România. Însă, pentru a intra în vigoare şi pentru a putea fi aplicat, el trebuie aprobat de ambele camere – Senat şi Camera Deputaţilor - iar apoi trebuie promulgat de preşedinte.

Doar bugetarii debutanți din  administrația  publică vor primi  majorări de 5-6%
Doar bugetarii debutanți din administrația publică vor primi majorări de 5-6%

Salarii brute

Medicii și asistenții vor  avea scăderi de lefuri  de peste 1.000 de lei
Medicii și asistenții vor avea scăderi de lefuri de peste 1.000 de lei

Tinerii de până  în 25 de ani nu  vor plăti impozit  pe salariu
Tinerii de până în 25 de ani nu vor plăti impozit pe salariu

image
image
image
image
image
image
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net