Sex cu urlete într-un bar din Dej. Iubăreții au ajuns la Poliție

Ultima actualizare:

    Incidentul s-a petrecut în aceast local din Dej (foto:someseanul.ro)
Incidentul s-a petrecut în aceast local din Dej (foto:someseanul.ro)

Au băut, s-au certat și s-au împăcat după o partidă vijelioasă de sex. Până aici, nimic anormal. Doar că amorul a avut loc într-o toaletă dintr-o cafenea din Dej, iar barmanița a chemat Poliția.

Totul s-a petrecut ieri după-miază. Cei doi amorezi, soț și soție, au consumat băuturi alcoolice la bar, și-au amintit de problemele pe care le aveau, iar la un moment dat femeia a amenințat în gura mea că se sinucide.

Imediat a fugit la toaletă, iar bărbatul s-a dus după ea. Barmanița s-a speriat când a auzit urlete.

A încercat să intre în baia de unde veneau zgomotele, pentru a vedea ce se petrece, dar ușa era blocată.

Potrivit someseanul.ro, aceasta a sunat la 112, iar polițiști, medici și pompieri de la descarcerare au ajuns de urgență la barul cu pricina. Au spart ușa și au intrat peste ei.

Tinerii au fost surprinși în timp ce făceau sex la modul foarte zgomotos și au fost duși la Poliție unde au dat declaraţii.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Creier jpg
mako ungaria jpeg
frig in casa jpg
image png
https   www g4media ro  wp content uploads 2024 05 elcen webp
index webp
condens jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net