Prima reacţie a lui Nicolae, după ce a rămas fără titlul princiar

Ultima actualizare:

    Fostul Principe al României s-a declarat îndurerat de decizia luată de bunicul săuFoto: Arhiva personală
Fostul Principe al României s-a declarat îndurerat de decizia luată de bunicul săuFoto: Arhiva personală

Regele Mihai a semnat un document prin care i-a retras nepotului său Nicolae titlul de „Principe al României”. Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills a transmis un mesaj, marţi (11 august), în care a precizat că va respecta decizia bunicului său.

Al treilea în ordinea succesiunii la tron, nepotul regelui Mihai s-a mutat în România în luna septembrie a anului 2012, după ce şi-a terminat studiile la Londra, în Marea Britanii. Fostul principe Nicolae a avut o prezenţă public foarte activă în ultimii ani. Acesta a transmis un comunicat de presă în care a anunţat că îşi asumă decizia pe care a luat-o bunicul său.

"Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor, se arată în comunicatul de presă al Casei Regale.

Nicolae a mai precizat că: “De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
a1 jpg
Targul de Craciun Craiova, foto Facebook jpg
antalya pixabay jpg
tinermortiprundubargaului 1068x1068 jpg
blocuri bucuresti - case pipera - imobiliare -complex rezidential foto Inquam Photos / Mircea Manole
frig AP Photo jpg
accident japonia captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net