Nu ai apucat să pui murături? Uite cât te costă!

Ultima actualizare:

    Foto: Click!
Foto: Click!

Înghesuială mare în pieţe şi printre tarabe: legumele de toamnă numai bune de pus la murat sunt la mare căutare. “E bătaie, domnule! Nu am mai văzut aşa ceva!! Parcă se vine carne ca pe vremea comuniştilor!” se revoltă un bătrânel, care voia să cumpere gogoşari. „Pentru la iarnă, domniţă”, ţine omul să ne pună la curent, fluturând o plasă, deocamdată, goală.

„Lumea pune murături, doamnă”, aflăm, de parcă nu ne-am fi dat şi singuri seama,  de la o vânzătoare care dădea varza cu 1 leu kilogramul. Pe tarabe, legumele se vând la preţuri diferite, în funcţie de cât de arătoase sunt. „Pe cele mici şi sfrijite le dau mai ieftin, ca să scap de ele, dar astea mari şi frumoase costă 3 lei”, ne spune un bărbat care vinde gogonele. Iar lumea cară cu şacoşele, cu sacii, cu cărucioarele.În Piaţa Sudului, legumele se vând şi în afara pieţei, iar aici sunt mai ieftine poate şi din cauza faptului că vânzătorii de pe trotuare vor, din cauza frigului, să plece cât mai repede acasă. „Păi mai las din preţ, ce să fac, am îngheţat aici pe vântul asta”, ne spune o puştoaică şi încearcă să ne vândă „decât” un kilogram de morcov.

În Piaţa Delfinului, vânzătorii nu prea negociază cu tine. „Cât face, atâta dai!” ne spune repezit un bărbat când încercăm să-l convingem să ne vândă mai ieftin. În Piaţa Obor preţurile sunt dintre cele mai mici. Se ştie că în Obor totul costă puţin mai ieftin. „Vindem mai mult faţă de anul trecut”, ne explică ce e cu vânzoleala din pieţe o femeie care avea pe tarabă conopidă, ardei capia, gogoşari şi verdeţuri.

5 greşeli pe care le faci frecvent

Editorul culinar Dawn Perry a publicat în revista „Bon Appétit”  o listă cu cele mai frecvente greşeli când punem murături:Le îndulcim prea mult. „Murăturile trebuie să fie acre şi sărate, nu dulci”, precizează Perry, adăugând că nu este nimic în neregulă dacă punem zahăr, însă trebuie urmarită cu atenţie reţeta: unele reţete presupun mai mult de un sfert de cană de zahăr.Punem prea mult oţet. Dacă folosiţi doar oţet pentru compoziţia murăturilor, gustul lor va fi prea ascuţit şi înţepător, avertizează Perry. „Alegeţi o reţetă care include şi apă”, mai spune acesta.Compoziţia înseamnă mai mult decât apă, sare, zahăr sau oţet. Ingredientele sunt apa, sarea, zahărul şi oţetul, însă pe lângă acestea, e recomandat să pui şi condimente. „Seminţele de muştar, bucăţile de ardei sau frunzele de dafin sunt arome clasice. Dar nu vă limitaţi. Adăugaţi mentă sau busuioc sau orice găsiţi în grădină. De asemenea, gândiţi-vă de două ori înainte să folosiţi oţet roşu: murăturile dumneavastră vor ieşi roz”.Nu facem destulă saramură. Se poate întâmpla să punem legumele în borcan, şi apoi să turnăm saramura şi să realizăm că nu ne ajunge. „Măsuraţi atent şi asiguraţi-vă că aveţi suficientă saramură pentru cantitatea de murături”.Le mâncăm prea repede. „Unele murături se fac mai greu. Verificaţi-le din când în când. Nu le lăsaţi nici prea mult, căci se vor înmuia sau se vor oţeti. ”, spune Perry.

Ce preţuri găseşti în pieţele din Bucureşti şi din ţară

Piaţa Sudului

- Varză - 0,5-0,8 lei kg- Gogoşari - 2-3 lei kg- Ardei capia - 1,5-4 lei kg- Morcov - 1,5-2 lei kg- Conopidă - 2-5 lei buc.- Castraveţi - 3 lei kg- Roşii - 5 lei kg- Ţelină - 2 lei buc.- Vinete - 2,5 lei kg- Gogonele - 2-3,5 lei kg.Piaţa Delfinului

- Morcov - 1,5-2 lei kg- Varză - 1-1,5 lei kg- Castraveţi - 2,5-3 lei kg- Conopidă - 2-3 lei buc.- Gogoşari - 2-7 lei kg- Ardei capia - 3-5 lei kg- Gogonele - 2-2,5 lei kg- Roşii - 3-4 lei kg- Ţelină - 1-2 lei buc.- Pepene - 2,5 lei kg.Piaţa Obor

- Pepene - 2 lei kg- Varză - 0,6-1 leu kg- Gogonele  - 2-3 lei kg- Conopidă - 2 lei buc.- Ardei capia - 3-3,5 lei kg- Castraveţi - 3 lei kg- Mărar - 1 leu legătura- Gogoşari - 2,5-3,5 lei kg- Hrean - 8 lei kg- Morcov - 1,5 lei kg.Craiova

- Castraveţi - 2 lei kg- Ardei capia  - 2,5 lei- Gogoşari - 2,5 lei- Conopidă - 4 lei- Mărar - 1 leu leg.- Ţelină - 2 lei- Ardei iuţi - 5 lei kg- Morcovi - 3 lei kg- Varză albă - 0,5 lei kg- Hrean - 1 leu buc.Constanţa

- Castraveţi -3 lei kg- Capia - 4,7 lei kg- Gogoşari - 6 lei kg- Conopidă - 3 lei kg- Ardei iute - 1 leu/4 bucăţi- Morcov - 1,6 lei kg- Varză - 2,5 lei kg- Mărar - 1 leu legătura- Ţelină - 6 lei kg- Roşii - 4.99 lei kg.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net