Medicii se tem să mai intre în sălile de operaţie

Ultima actualizare:
Prof. dr. Gheorghe Burnei,  Spitalul „Marie Curie”: "Este un act criminal.  La noi în spital s-a  luat decizia de a schimba dezinfectantul”
Prof. dr. Gheorghe Burnei, Spitalul „Marie Curie”: "Este un act criminal. La noi în spital s-a luat decizia de a schimba dezinfectantul”

„Sistemul s-a controlat singur şi a ieşit bine la control”. Asta spun, revoltaţi, medicii care lucrează în spitale şi ştiu că atât ei, cât şi pacienţii lor sunt în pericol din cauza bacteriilor care colcăie prin saloane şi sălile de operaţie. Scandalul dezinfectanţilor e departe de a se fi încheiat. Ieri, a avut loc un prim protest. Astăzi, se anunţă altul.

Declaraţia ministrului sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, potrivit căreia spitalele în care se foloseşte dezinfectantul Hexi Pharma sunt sigure, îi revoltă pe medici, pe managerii de spitale, dar şi pe pacienţi. Chirurgii care intră zi de zi în sălile de operaţie nu mai au încredere în soluţiile folosite pentru dezinfectare. În plus, se ştie bine, de mulţi ani, că infecţiile intraspitaliceşti sunt o reală problemă în România.

„Personal, mă simt în nesiguranţă. Nu consider că pacienţii sunt în siguranţă, aşa cum a declarat domnul ministru. Închipuiţi-vă că sunteţi în avion. Cineva din avion anunţă că este o bombă. Evident, avionul aterizează pe aeroportul cel mai apropiat şi se porneşte o anchetă pentru a confirma sau infirma existenţa unei bombe. În sistemul sanitar s-a semnalat existenţa unei bombe şi avionul merge mai departe fără ca cineva să-şi pună vreo problemă”, a declarat, la RFI, preşedintele Alianţei Medicilor, Bogdan Tănase. La rândul său, cunoscutul chirurg ortoped, prof. dr. Gheorghe Burnei, spune că, de când a fost scos la iveală faptul că dezinfectanţii sunt diluaţi chiar şi de zece ori, cadrelor medicale le este frică să mai intre în sălile de operaţie.


    Prof. dr. Gheorghe Burnei,  Spitalul „Marie Curie”:
Prof. dr. Gheorghe Burnei, Spitalul „Marie Curie”:

„În momentul în care concentraţia dintr-un dezinfectant nu este cea menţionată, riscul este major şi pentru pacient, şi pentru medic. Creşte riscul infecţiilor post operatorii. Cel mai grav e că li s-a permis accesul pe piaţă acestor vânzători ambulanţi, care fac câştiguri pe spatele oamenilor. Este un act criminal. La noi în spital s-a luat decizia de a schimba dezinfectantul şi de a înapoia stocurile”, a declarat  prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful secţiei de ortopedie de la Spitalul „Marie Curie“.

Au turnat vopsea pe scările Ministerului Sănătăţii

Mai multe persoane îmbrăcate în halate medicale şi cu măşti chirurgicale au turnat joi o vopsea roşie la intrarea principală a Ministerului Sănătăţii şi au afişat un banner pe care era scris „Ştergem urmele crimei. Ministerul Sănătăţii, DNA, DIICOT, complici la omor”. Protestatarii au spus că mesajul lor se leagă de faptul că instituţiile responsabile nu s-au implicat din timp în scandalul dezinfectanţilor diluaţi, distribuiţi de Hexi Pharma.

«Să nu se joace cu vieţile noastre!»

Bucureştenii sunt îngroziţi de dezvăluirile legate de situaţia din spitale. Cei mai mulţi spun că se tem să intre într-o operaţie.Andreea Mara, 26 de ani, coafeză: ”Am urmărit povestea cu substanţele dezinfectante care nu sunt eficiente. Mi-e frică şi să mă apropii de spital. Deocamdată sunt tânără, n-am avut probleme de sănătate, dar cred că aş alege un spital privat dacă ar fi cazul”.Mihaela Anton, 58 de ani, contabilă: ”Ultima dată când am fost în spital m-am ales cu o infecţie urinară. Iar medicul mi-a spus să zic mulţumesc că nu a fost o bacterie mai agresivă. Cred că ar trebui să fie mai atenţi şi să nu se joace cu vieţile oamenilor”.Andrei B., 49 de ani, inginer: ”Cred că unii încearcă să facă ce pot cu bani puţini. În sistemul nostru de sănătate nu sunt bani. Eu am fost o singură dată internat şi mi-am cumpărat medicamentele de la farmacie. În schimb, plătesc asisgurările lună de lună”.Marius Costea, 35 de ani, şofer: ”Dacă e adevărat ce s-a scris despre dezinfectanţii atunci e un genocid. Ar trebui să se facă anchete mult mai serioase. Mi-e frică să merg într-un spital, că cine ştie cu ce alte boli plec, în loc să mă însănătoşesc. E o situaţie fără ieşire”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net