FOTO Milionarul Ilie Vonica, înmormântat la Sibiu cu citate din Paler rostite de preoţi

Ultima actualizare:
Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)
Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)

Proprietarul Grupului Polisano, Ilie Vonica, a fost înmormântat, duminică, în curtea Bisericii din Groapă din municipiul Sibiu, fiind oficiată o slujbă specială de către un sobor de preoţi, iar la ceremonie au participat peste cinci sute de persoane.

Slujba de înmormântare a omului de afaceri Ilie Vonica a început, duminică, la ora 13.00, peste cinci sute de persoane - rude, prieteni, angajaţi, oameni de afaceri, politicieni, dar şi foşti pacienţi - sosind la Biserica din Groapă din municipiul Sibiu, informează Mediafax.

Printre cei care au participat la funeralii s-au numărat fostul ministru al Economiei Ion Ariton, viceprimarul Sibiului Virgil Popa, fostul director general al Hidroelectrica Constantin Trihenea, fostul prefect de Sibiu Horaţiu Răcuciu, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Ioan Bondrea, dar şi consulul Germaniei la Sibiu, Judith Urban.

Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)
Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)

Sicriul cu trupul neînsufleţit al omului de afaceri a fost depus, încă de miercuri, la capela din curtea bisericii, iar mormântul a fost amenajat în cavoul pe care familia Vonica îl deţine în curtea bisericii, alături de morminte ale unor foşti mitropoliţi şi preoţi.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, care au susţinut "un ritual special", diferit de obişnuitul ritual de înmormântare, în condiţiile în care Ilie Vonica s-a sinucis.

"Slujba se desfăşura foarte liniştit. Este un ritual special care se face la cei care sunt decedaţi în situaţiile acestea. Este mult mai simplă, foarte echilibrată şi cu mult bun simţ, ca şi cealaltă, cu aceeaşi frumuseţe. Pentru sibieni, domnul Vonica a fost un pic mai mult decât o simplă ştire. De câteva ori am colaborat, regret profund cele întâmplate şi cred că este momentul să vă spun că pentru noi domnul Ilie Vonica rămâne în continuare subiect de rugăciune", a declarat presei Constantin Necula, consilier misionar, pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, cel care a condus ceremonia de înmormântare.

Ritualul de înmormântare a fost presărat de citate din Octavian Paler, rostite de preoţii care l-au oficiat.

"Am învăţat că, oricât suferi, lumea nu se va opri pentru suferinţa ta", a spus, la un moment dat, unul dintre preoţi, citându-l pe Octavian Paler.

În momentul în care trupul omului de afaceri Ilie Vonica a fost lăsat în groapă, toată lumea a aplaudat minute în şir.

Ceremonia s-a încheiat cu discursuri ţinute de mai mulţi cunoscuţi şi prieteni ai lui Ilie Vonica, în care au elogiat activitatea acestuia ca medic, om de afaceri, dar şi activităţile sale caritabile.


    Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)
Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)

În curtea bisericii s-a intrat pe "pile"

La cererea familiei, doar rudele, prietenii apropiaţi, câţiva angajaţi şi personalităţile au avut voie să intre în curtea bisericii unde s-a oficiat slujba, restul persoanelor care au participat la ceremonie stând pe trotuarele din faţa lăcaşului de cult.

Pe durata înmormântării, traficul rutier pe strada Justiţiei din municipiul Sibiu, cea pe care se află Biserica din Groapă, a fost închis, mai multe echipaje de Poliţie Rutieră şi Poliţie Locală asigurând zona.

Printre cei care s-au aflat în afara bisericii erau mulţi dintre foştii pacienţi ai Clinicii Polisano, majoritatea având doar cuvinte de laudă despre Ilie Vonica.

Pe timpul slujbei, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor după ce li s-a făcut rău, un echipaj de Ambulanţă fiind staţionat în apropierea bisericii.

Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)
Milionarul Ilie Vonica a fost înmormântat în prezenţa a 500 de oameni. (Foto: Ramona Găină)

La încheierea slujbei, un unchi al Danei Vonica, arestată în dosarul reţetelor false pentru bolnavii de cancer, Ioan Bratu, a susţinut o declaraţie în faţa presei în care şi-a cerut scuze pentru incidentele dintre jurnalişti şi o parte dintre prietenii şi rudele familiei care au avut loc, sâmbătă, la sosirea şi la plecarea femeii de la priveghiul soţului ei.

De asemenea, Ioan Bratu a vorbit despre "încercarea îngrozitoare" prin care trece familia Vonica şi şi-a exprimat siguranţa că soţia omului de afaceri este nevinovată în dosarul în care este cercetată.

La plecare, toţi cei care au participat la înmormântare au primit pungi de hârtie în care erau o lumânare albă, un colac şi un prosop, dar şi câte un pahar de apă, suc sau vin.

Omul de afaceri Ilie Vonica, proprietarul Grupului Polisano, a murit, marți, după ce s-a aruncat de pe acoperişul casei sale din Sibiu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net