Faci închisoare 3 ani dacă votezi de mai multe ori! Iată toate sancţiunile prevăzute de lege, în cazul alegerilor

Ultima actualizare:

Nu e de glumă! Cine ia bani ca să voteze pe cineva anume sau cine votează de mai multe ori riscă pedepse severe. Primul tur de scrutin este organizat în 2 noiembrie, iar dacă va fi cazul, al doilea tur va fi în 16 noiembrie. Click! vă prezintă sancţiunile prevăzute de lege.

Cei care încredinţează urna specială altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau cei care transportă urna specială fără a face parte din birou vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 3 luni, la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care o persoană împiedică, prin orice mijloace, liberul exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, ea va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni, la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. 

Cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani vor fi pedepsiţi cei care votează fără a avea acest drept, cei care votează de două sau mai multe ori, precum şi cei care introduc în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals, însă pedeapsa cu închisoarea poate fi înlocuită cu amendă penală.

Cei care atacă, prin orice mijloace, secţia de votare riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani, plus interzicerea anumitor drepturi.

Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă. Dacă fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa va fi închisoare de la 6 luni, la 3 ani sau amendă.

Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an, la 3 ani sau cu amendă.

Falsificarea înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă.

Au fost stabilite şi sancţiuni contravenţionale pentru care se aplică amenzi între 1.000 şi 10.000 lei. Vor fi pedepsite cu amenzi cazurile când numele unui alegător fără drept de vot este trecut pe liste, când sunt tipărite buletine de vot fără drept, când i se dă un buletin de vot unei persoane care nu are act de identitate, dacă se face campanile electoral în ziua de votare.

Vor fi 18.550 de secţii de votare din ţară şi 294 în străinătate. Anul acesta nu vor fi secții de votare special, organizate în gări, autogări, campusuri universitare.

Școlile vor suspenda cursurile azi, după ora 14.00, şi luni, 3 noiembrie, până la ora 10.00, pentru turul I al alegerilor prezidenţiale.  

S-au înscris 14 candidati, din care trei sunt independenți. Ceilalți 11 sunt sprijiniti de trei alianțe și opt partide.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net