Dorința unei fete cu 10 la BAC: „Vreau să rămân în țară!”

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ioana-Daria Cotrău se numără printre cei opt elevi bihoreni care au reuşit să obţină media 10 la examenul de Bacalaureat. Susţine că în spatele acestui rezultat stau multe ore de muncă.

Ioana se descrie ca fiind este o persoană ambiţioasă şi responsabilă, însă uneori copilăroasă şi chiar timidă. Îndrăgostită şi pozitivă în gândire, Ioana are sprijinul familiei şi prietenilor, ceea ce a ajutat-o întotdeauna să nu-şi piardă încrederea în sine, dar nici în cei din jur.

“E nevoie de multă muncă, răbdare şi încredere în propriile puteri. În condiţii de examen, cu tot stresul şi emoţiile aferente, e foarte important să rămâi stăpân pe situaţie şi să crezi în tine. Nu e vorba doar de a învăţa, de a-ţi însuşi un munte de informaţii, ci şi de a corela ideile tale, de a valorifica inspiraţia de moment şi de a reuşi să fii complet concentrat în acele 3 ore asupra a ceea ce ai de făcut. Mi-aş dori să fiu printre cei care dovedesc că se poate trăi bine şi acasă”, a precizat Ioana Cotrău. Susţine că în atingerea acestei performanţe a ajutat-o foarte mult faptul că a învăţat la momentul potrivit, în timpul anilor de liceu.

Ioana mai are de trecut un hop. Admiterea la facultate. A optat pentru facultatea de Drept. “Am reflectat mult asupra opţiunii pentru facultate şi am hotărât că Dreptul ar fi cea mai bună alegere. După terminarea studiilor, vreau să dau admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi mi-aş dori să devin judecător. Este un domeniu în care mereu eşti pus la încercare prin situaţiile care se ivesc, care te obligă să priveşti din toate unghiurile un eveniment şi presupune o pregătire complexă. Sunt conştientă că implică, de asemenea, o muncă pe măsură, provocări şi că e nevoie de multă experienţă umană şi profesională pentru a deveni un magistrat bun, dar sunt dispusă să fac acest efort. În câteva luni voi face cunoştinţă cu viaţa de student şi voi încerca să dau şi acolo tot ce e mai bun, să mă perfecţionez în domeniul pe care îl consider potrivit pentru mine”, susţine Ioana.

Citește mai multe pe adevarul.ro!

image
image
image
image
image
image
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net