Disperare pentru tatăl celui mai bun al prieten al tânărului mort de SIDA

Ultima actualizare:
† Daniel Secu ştia de la vârsta de 3 ani că este bolnav de SIDA
† Daniel Secu ştia de la vârsta de 3 ani că este bolnav de SIDA

Panica în rândul tinerilor din comuna Segarcea ia amploare! O altă fostă iubită de-a lui Daniel Secu, tânărul de 22 de ani mort, săptămâna trecută, de SIDA a fost găsită seropozitivă. Ea are însă un nou iubit cu care a întreţinut raporturi sexuale, iar părinţii acestuia sunt disperaţi în aşteptarea analizelor care să demonstreze dacă şi el a fost infectat.

Cel mai bun prieten al lui Daniel Secu ar putea fi şi el infectat cu HIV. Tânărul în vârstă de 22 de ani s-a îndrăgostit de o fostă iubită a lui Daniel, iar acum sunt împreună. Fata a fost deja confirmată seropozitivă, iar familiile celor doi tineri sunt disperate.

”Fiul meu a făcut testul o singură dată şi a ieşit negativ. Ştim însă că perioada de incubare este lungă şi trebuie refăcute testele. Este atât de speriat, încât nu mai poate să doarmă noaptea. Nu ştim ce să facem, suntem disperaţi!” a spus tatăl băiatului. Până acum, numărul persoanelor care au luat SIDA de la Daniel Secu a ajuns la două. Este vorba despre două dintre fostele iubite ale tânărului. Însă numărul victimelor poate creşte de la o zi la alta.

Nu mai puţin de 40 de persoane care au întreţinut relaţii sexuale cu Daniel sau cu iubitele lui şi-au făcut, în ultimele zile, testul HIV şi sunt în aşteptarea rezultatelor. Tânărul a ştiut că este bolnav de SIDA de la vârsta de 3 ani, dar ca o răzbunare pe soarta nedreaptă a vrut să răspândească virusul la cât mai multe persoane. El cucerea tinerele şi făcea sex cu ele doar ca să le îmbolnăvească, iar acestea, la rândul lor, aveau raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, unii chiar căsătoriţi.

Transmiterea cu intenţie a virusului HIV se pedepseşte cu închisoare de până la 10 ani, iar în cazul în care este transmis din culpă, pedeapsa este de la 6 luni la 3 ani. Pentru complicitate pedeapsa este aceeaşi ca şi cea a autorului. Persoanele care au cunoştinţă despre savârşirea unei astfel de infracţiuni trebuie să anunţe poliţia. Până acum, la poliţia Dolj nu s-a depus nici o plângere.

A transmis virusul și în saloanele de tatuat?

Daniel Secu a încercat să răspândească boala nu doar prin intermediul tinerelor cu care făcea sex neprotejat. Tânărul și-a făcut, de-a lungul anilor, mai multe tatuaje pe corp, pe care și le-a etalat, mândru, în fotografiile postate pe rețelele de socializare.


    † Daniel Secu ştia de la vârsta de 3 ani că este bolnav de SIDA
† Daniel Secu ştia de la vârsta de 3 ani că este bolnav de SIDA

Tatuarea unei persoane seropozitive poate duce însă la răspândirea virusului HIV, din cauza sterilizării necorespunzătoare a instrumentelor sau a utilizării de pigmenți contaminați. Numărul celor care fac tatuaje a crescut în ultimii ani, iar mulți dintre ei nu au parte de formare profesională și nu sterilizează corect echipamentele. Tocmai din această cauză, în urmă cu cinci luni, a intrat în vigoare un proiect al Ministerului Sănătății care interzice saloanelor și cabinetele de înfrumusețare să tatueze pacienții bolnavi de SIDA.

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net