«N-am mai închis un ochi două ore după cutremur»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Spaimă, insomnie şi emoţie în mii de case. Oameni în toată firea care tremură panicaţi dau telefoane. Este ora 4.37, duminică dimineaţă, şi mii de lumini s-au aprins deodată în majoritatea locuinţelor din Capitală. Explicaţia vine după câteva minute: un cutremur cu magnitudinea de 5,5 pe scara Richter s-a produs în Vrancea şi a dat trezirea în cel mai mare oraş al ţării.

Seismul s-a produs la o adâncime de 134 de kilometri, fiind simţit şi la Bucureşti. Potrivit directorului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, este cea mai mare mişcare tectonică din ultimii patru ani. De la un capăt la altul al oraşului, bucureştenii au fost, fără excepţie, impresionaţi de seism.

„Nu dormeam, dar tot am fost marcată de ce s-a întâmplat. A fost un cutremur puternic şi m-a făcut să stau trează încă două ore, deşi era târziu. Am aşteptat să văd ce s-a întâmplat, pentru că mă aşteptam la replici", povesteşte Teodora Biţu. Şi avea dreptate, căci, potrivit specialiştilor Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, la ora 8.10, la aproximativ trei ore şi jumătate după primul seism, s-a înregistrat o replică cu o magnitudine de 2,7 pe scara Richter.

La 30 de ani, Laurenţiu Mihăescu se consideră un om curajos, dar cutremurul de ieri dimineaţă l-a făcut să tremure.Eram treaz, dar, când am început să simt zdruncinăturile, m-am uitat în jur pe unde să fug, la nevoie. N-a fost cazul, dar am fost în gardă: efectul a fost amplificat, pentru că era noapte", ne-a declarat Laurenţiu.

"Am simţit cutremurul şi am stat în gardă mult timp, pentru că nu ştiam ce urmează" Laurenţiu Mihăescu

simeon stalpnicul png

În '77, au murit peste 1.500 de oameni

Cutremurul de ieri dimineaţă a fost cel mai puternic eveniment seismic produs în Vrancea după cel de 5,7 pe Richter, produs la 25 aprilie 2009. În fiecare an, pe 4 martie, românii îşi aduc aminte de nenorocirea din anul 1977, când, în Vrancea, s-a produs un cutremur de 7,4 pe scara Richter. Seismul s-a soldat cu 1.571 de victime, dintre care 1.424 numai în Bucureşti.

simeon stalpnicul png

La nivelul întregii ţări, au fost circa 11.300 de răniţi şi circa 33.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Un alt seism care ne-a speriat s-a produs, în Vrancea, în august 1986, şi a avut 7,1 pe scara Richter. Apoi, în mai 1990, a fost un cutremur de 6,4, iar, în octombrie 2004, un altul, de 6,0 pe Richter.

«Mai rău ca în 1977 nu poate să fie»

Alexandru Anghel, 61 de ani, paznic: „Norocul meu că eram la serviciu şi mi-am dat seama că nu avea ce să mi se întâmple. Doar nu se căsca pământul să ne înghită!"

Ana Paraschiv, 72 de ani, pensionară: "Nu m-am speriat, pentru că nu avea cum să fie mai rău ca în 1977. Atunci stăteam la etajul 11 şi toate lucrurile din casă au căzut."

Elena Mondoc, 67 de ani, pensionară: "Cum să nu mă sperii, că era noapte plus că în astfel de cazuri nu ştii câte replici sunt. Dar nu ai ce să faci."

«Ar putea exista o legătură între cutremurul din Vrancea şi cele din Galaţi» Mircea Radulian, director  ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului

"Cutremurul de duminică dimineaţă, din Vrancea, a fost de magnitudine moderată, care apare cu o frecvenţă de doi-cinci ani. Este un seism pe care îl aşteptam, statistic vorbind. Este cel mai mare cutremur din Vrancea, din 2009. Nu ne-am fi aşteptat să existe o legătură prea mare între ce se întâmplă în Vrancea şi ce se întâmplă la Galaţi, însă, având în vedere coincidenţa, s-ar putea să existe conexiuni mai mari. Vom demara cercetări, pentru că suntem asaltaţi de date. În ultimele 13 zile, în Galaţi, s-au produs 190 de seisme".

«Seismele din Galaţi sunt provocate de reactivarea unei falii» Adrian Grigore,Institutul Naţional pentru Fizica Pământului

"În zona Izvoarele-Galaţi s-a reactivat o falie care e situată în apropiere de Izvoarele, care a mai dat cutremure, dar acum e o activare ieşită din comun. La Izvoarele, există o propagare şi un efect de amplificare la nivel local. Din cauza asta se simt foarte bine. Din păcate, nu putem opri acest fenomen. Este o activare a faliei seismice şi s-ar putea să mai dureze. E vorba de zile. După activitatea intensă din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă ar trebuie să ne aflăm undeva în zona descrescătoare a activităţii seismice. Cauzele sunt naturale: există un stres puternic în scoarţă care apare, deoarece, acolo jos, plăcile tectonice se împing unele pe altele şi creează o presiune mare".

Nu alerga pe scări în timpul cutremurului!

Specialiştii ne dau câteva sfaturi pentru momentele în care se produce un cutremur. Iată care sunt acestea, potrivit ghidului cu informaţii şi reguli de comportament în cazul producerii unui cutremur:

Staţi sub pereţii de rezistenţă din locuinţă!

Nu folosiţi scările sau liftul în timpul seismului!

 Îndepărtaţi-vă de clădiri sau de obiectele grele neasigurate din casă!

Ţineţi, în permanenţă, în casă o trusă de prim-ajutor care să cuprindă: apă şi alimente, medicamente şi materiale de uz medical, produse de igienă, copii ale actelor de identitate, precum şi materiale de primă necesitate, cum ar fi lanterna, pătura sau fluierul.

Clarvăzătoarea Doina Ionel ne-a avertizat

Clarvăzătoarea Doina Ionel a declarat, săptămâna trecută, pentru Click!, că, până la sfârşitul acestui an, vom avea un cutremur mare. „Se va petrece noaptea, între orele 3.00 şi 5.00 şi va afecta zonele Vrancea, Galaţi, Buzău şi Bucureşti. Unda se va duce, apoi, la deal, spre Moldova şi, apoi, spre Ucraina. Vestul ţării va fi protejat", ne-a declarat, în 3 octombrie, Doina Ionel.

Coordonatele seismului

Magnitudine: 5,5 pe scara RichterAdâncime: 134 kmOra: 4.37Durată: 10 secundeOraş apropiat: Focşani (39 km)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
rugaciune biblie tatal nostru freepick jpg
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net