Cristi Borcea, probleme mari la penitenciar. Asistenta l-a băgat în spital

Ultima actualizare:

    Cristi Borcea a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor
Cristi Borcea a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor

Viața la pușcărie este un coșmar pentru Cristi Borcea. Este supus unui regim drastic de detenție, după escapade cu asistenta medicală, astfel că sănătatea i-a fost afectată. Acesta se află internat la spitalul penitenciarului.

”Acum este ok din punct de vedere medical. Starea sa de sănătate este stabilă, dar a simţit în urmă cu câteva zile nişte dureri în capul pieptului, iar medicii au decis să-l transfere de urgenţă pe secţia spitalului de la Poarta Albă pentru a fi ţinut mai bine sub observaţie. Le-a dat mari emoţii gardienilor dimineaţa, era alb ca varul la faţă. Aproape că abia se mai ţinea pe picioare. La toţi le era frică să nu fi suferit un preinfarct”, au dezvăluit surse pentru Fanatik.

Borcea şi-a făcut sânge rău după ce a fost implicat într-un scandal sexual cu o asistentă medicală, fiind păzit acum non-stop.

Din acest motiv, el se gândeşte să ceară transferul la un alt penitenciar.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dave purchase colinde craciun jpg
Elon Musk FOTO Profimedia
Daniel David FOTO Mediafax
Mihaela Bilic, foto arhiva, Shutterstock jpg
nichita stanescu jpg
31c8bb6b aab1 4485 9ff9 69ca9b118b99 jpg
image jpeg
starlink wikipedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net