Ca la munte, într-o vizită oficială în SUA. Prima Doamnă a gafat din nou

Ultima actualizare:
Pe sub paltonul gri, Carmen Iohannis a avut o rochie albă, cu imprimeu floral gri
Pe sub paltonul gri, Carmen Iohannis a avut o rochie albă, cu imprimeu floral gri

Carmen Iohannis se pricepe foarte bine să-şi asorteze piesele vestimentare, însă o dă în bară atunci când vine vorba de ţinutele pe care le alege la întâlnirile oficiale. Prima Doamnă şi-a atras un val de critici după ultima ei apariţie, într-o pereche de panataloni casual. La invitaţia preşedintelui american Barack Obama, şeful statului şi soţia sa au ajuns ieri în America.

Carmen Iohannis (55 de ani) a devenit o obişnuită a criticilor de modă. Nici nu este de mirare că ţinutele ei le atrag inevitabil atenţia acestora. Ultima vizită a soţiei preşedintelui pe tărâm american a fost un total dezastru la acest capitol.

Carmen Iohannis nu a fost prea inspirată nici când s-a întâlnit cu Regina Spaniei
Carmen Iohannis nu a fost prea inspirată nici când s-a întâlnit cu Regina Spaniei

Îmbrăcată într-un sacou, pantaloni casual şi o pereche de pantofi comozi, fără toc, Carmen Iohannis a fost taxată dur pentru apariţia ei. Deşi i s-ar fi putut acorda circumstanţe atenuante, având în vedere că venea după mai bine de zece ore de zbor, criticii au fost neiertători.

"Este de remarcat asortarea foarte bună a pieselor Primei Doamne. Tonurile de roz şi gri merg foarte bine împreună, însă ţinuta nu se potriveşte cu o vizită oficială, mai ales în Statele Unite ale Americii, un partener strategic al României. Ar fi fost mult mai indicat să poarte un deux-pieces în culorile pastelate pe care le-a ales aici şi chiar încă de la aeroport. Ţinuta ei este bună dacă avea în program o plimbare de weekend sau o vacanţă la munte, nu o vizită oficială la invitaţia unui şef de stat", a notat Alin Gălăţescu pentru Click!

Criticul a fost blând când a analizat vestimentaţia Primei Doamne, însă nu la fel s-a întâmplat şi cu cei care au văzut imagini cu aceasta la aeroport. "Prima Doamnă merge iar la plimbare. Îmbrăcată ca de mall", "Prima doamnă se ducea la mall, dar a greșit troleibuzul!",  "Au luat-o pe Carmen de la piaţă, grăbiţi să nu piardă avionul. Tocmai cumpăra o legătură de usturoi, gărzile au umflat-o pe sus" sunt doar câteva dintre comentariile celor care au considerat neadecvată ţinuta Primei Doamne. Remarcile acide  sigur nu vor fi prea uşor digerate de Carmen Iohannis. Soţia şefului statului mai are însă şanse să remedieze problema. Preşedintele american Barack Obama organizează joi (31 martie) un dineu oficial la Casa Albă pentru liderii mondiali care participă la Summitul pentru securitate nucleară de la Washington. Printre invitaţi este şi Klaus Iohannis, care va merge alături de soţia sa.

Prima Doamnă a debutat cu stângul

Scandalul rochiilor lui Carmen Iohanis a început la învestirea preşedintelui, în decembrie 2014. Atunci, Prima Doamnă a avut o apariție mult prea primăvăratică în raport cu solemnitatea evenimentului. Ținuta ei a fost într-o cromatică potrivită cu fizionimia, dar complet nepotrivită cu evenimentul. Nici croiul nu a fost adaptat protocolului, fiind cu cel puțin două palme prea scurtă. La astfel de evenimente, la protocolul de gradul zero, lungimea rochiei trebuie să fie peste genunchi, astfel încât să nu-i lase la vedere", a comentat Adina Buzatu pentru Click!

La Vatican, Carmen Iohannis a avut o rochie cu mâneci transparente
La Vatican, Carmen Iohannis a avut o rochie cu mâneci transparente

Carmen Iohannis a continuat să greşească vestimentar, deşi trei designeri s-au ocupat ca ea să arate impecabil. Nu doar lungimea ținutelor a fost contestată de specialiști. În aparițiile publice ale soției președințelui, rochile lui Carmen Iohannis au lăsat prea multă piele la vedere. În luna iulie, cuplul prezidențial a făcut o vizită în Spania, la invitația Casei Regale. Prima Doamnă nu a scăpat de critici, pentru că a ales o rochie cu mânecă scurtă. „E vorba de niște reguli simple, când vine vorba despre o apariție de acest gen. Ar fi trebuit să poarte mânecă lungă, așa cum a purtat și Regina, pentru că pielea care rămâne la vedere să fie cât mai puțină”, a comentat Teodora Burz.


    Carmen Iohannis nu a fost prea inspirată nici când s-a întâlnit cu Regina Spanieifoto: Hepta
Carmen Iohannis nu a fost prea inspirată nici când s-a întâlnit cu Regina Spanieifoto: Hepta

Același lucru s-a întâmplat și cu ocazia vizitei cuplului prezidențial la Vatican. Carmen Iohannis și-a acoperit de această dată mâinile.Chiar dacă a respectat codul vestimentar impus de Vatican, care prevede că femeile trebuie să poarte negru și să-și acopere genunchii, umerii și mâinile, Carmen Iohannis a gafat alegând două ținute cu mânecile transparente, din voal, respectiv din dantelă.

Carmen Iohannis, în pantaloni la vizita oficială în SUA
Carmen Iohannis, în pantaloni la vizita oficială în SUA

Michelle Obama, una dintre cele mai elegante soţii de preşedinte

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, care a împlinit 52 de ani, a intrat, de ceva timp, în categoria celor mai elegante soţii de preşedinţi ai lumii. Apariţiile sale impecabile din ultimii ani sunt grăitoare în acest sens. Michelle se pare că a primit ajutor specializat. Ea s-a înconjurat de consilieri de imagine pricepuţi care au avut grijă ca fiecare apariţie publică să fie memorabilă.

Michelle Obama, într-o vizită oficială la Londra, în iunie 2015
Michelle Obama, într-o vizită oficială la Londra, în iunie 2015

Prima doamnă a Americii poartă rochii şi accesorii scumpe, realizare de mari designeri internaţionali şi nu ezită să se îmbrace elegant chiar şi atunci când călătoreşte cu avionul. 

Soţia preşedintelui american, într-o vizită oficială la Milano, iunie 2015
Soţia preşedintelui american, într-o vizită oficială la Milano, iunie 2015
image
image
image
image
image
image
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net