Bercea Mondial rămâne în arest

Ultima actualizare:

    (Foto: Arhivă)
(Foto: Arhivă)

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, va rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Piteşti, potrivit romaniatv.net.

Completul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Piteşti a judecat contestaţiile formulate de Sandu Anghel şi fiica sa, Izaura Anghel, faţă de măsurile preventive dispuse de Tribunalul Argeş în dosarul mituirii unui agent de la Penitenciarul Colibaşi.

În cazul Izaurei Anghel, apărarea a solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

"Am depus şi câteva înscrisuri, am solicitat să se ia măsura controlului judiciar întrucât are patru copii, doi fraţi minori şi cei doi copii ai săi. Am invocat şi argumentele că se poate dispune legal inclusiv întreruperea executării pedepsei când este vorba de o femeie gravidă sau cu un copil sub un an. (...) Mai mult, are de asigurat relaţia cu şase persoane arestate, este singurul membru major al familiei", a declarat avocatul Pavel Abraham.

În cazul lui Sandu Anghel, unul din argumentele aduse în favoarea sa a fost acela că ar fi putut fi provocat să comită faptele de care este acuzat.

"În ce îl priveşte pe Anghel Sandu, a recunoscut faptele săvârşite, a recunoscut că a determinat-o pe Izaura să recurgă la această activitate. Noi am invocat (...) faptul că este posibil, în contextul factual, să se fi mers şi pe o provocare", a precizat avocatul Abraham.

Tribunalul Argeş a dispus, pe 18 septembrie, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul Izaurei Anghel, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită. Instanţa a admis, în acelaşi dosar, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş privind arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului Sandu Anghel, care deja execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Colibaşi.

Sandu Anghel şi Izaura Anghel sunt acuzaţi că au încercat să mituiască un agent de la Penitenciarul Colibaşi, pentru a introduce un telefon mobil în închisoare.

Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 9 luni închisoare pentru tentativa de omor calificat, după ce în 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt. El îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Colibaşi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
INQUAM INSTANT GALATI DRONA 03 INQUAM Photos jpg
ambulanta, foto shutterstock jpg
Fast food Shutterstock 1920x1080 (1) png
image png
pasajul lujerului foto google maps png
image png
image png
romanii vand pe temu jpg
image
image