Acte necesare pentru ANL în 2015

Ultima actualizare:

    Solicitantul unei astfel de locuinţe rebuie să-şi completeze dosarul cu acte necesare pentru ANL în 2015 Foto: arhiva personală
Solicitantul unei astfel de locuinţe rebuie să-şi completeze dosarul cu acte necesare pentru ANL în 2015 Foto: arhiva personală

Vrei să locuieşti cu chirie modică într-un bloc ANL? Acest tip de locuinţe se adresează tinerilor cu vârste de până în 35 de ani şi sunt destinate închirierii. Ulterior, acestea pot fi, însă, vândute titularilor care au semnat contractul de închiriere, după o perioadă un an. Pentru a face acest pas ai nevoie de un dosar care să conţină acte necesare pentru ANL 2015.

Pe lângă dosarul cu acte necesare pentru ANL 2015, o persoană trebuie să se înscrie în baza de date a ANL. Acest lucru se poate face cel mai simplu on-line pe site-ul instituţiei. Apoi urmează strângerea unor documente care să dovedească faptul că titularul nu este proprietar.

Acte necesare pentru ANL în 2015. Ce trebuie să conţină dosarul

Actele necesare pentru a fi depuse la dosarul de locuinţă destinată închirierii sunt cerere de mână, declaraţie notarială din care rezultă că titularul cererii de locuinţă şi nici ceilalţi membrii ai familiei nu deţin şi nici nu au deţinut o altă locuinţă în proprietate. De semenea, solicitantul nu trebuie să fie beneficiarul unei alte case cu chirie, adeverinţe de salarizare şi copie după cartea de muncă, acte doveditoare din care să rezulte unde locuieşte solicitantul în prezent, acte de stare civilă, adeverinţe medicale privind starea der sănătate pentru titular şi membrii familiei acestuia.  Dosarul mai trebuie să conţină şi alte acte necesare pentru ANL 2015. Este vorba despre diplome de absolvire studii pentru titular.

Acte necesa pentru ANL în 2015. Ce categorii trebuie să depună hârtii în plus

În cazul în care o persoană face parte din următoarele categorii va depune acte în plus la dosar. Este vorba de repatriaţi, apatrizi, tineri instituţionalizaţi, persoane evacuate din imobile naţionalizate, persoane care locuiesc în imobile cu structuri de rezistenţă afectaten de calamităţi, persoane care au început procedura de adopţie sau au înfiat copii din casele de ocrotire.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
itp 1024x681 jpg
Peste alb jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
banner pensii png
piata gorjului jpg
poarta spre lumea de dincolo siberia jpg
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net