m.click.ro

top sombra

Stelian Tănase face grevă pentru că nu şi-a primit salariul

Stelian Tănase a fost numit director general al Realitatea TV

Stelian Tănase

Jurnalistul a refuzat să mai apară în emisiunea „Tănase și Dinescu“ de pe 3 februarie din cauză că nu şi-a primit banii de la Realitatea Media.

Tănase, coprezentator al emisiunii „Tănase şi Dinescu", alături de Mircea Dinescu spune că nu şi-a primit leafa pentru cele 32 de episoade din serialul „București și Secretele" pe care le-a realizat pentru postul de știri, potrivit Paginademedia.ro.

Din acest motiv, Stelian Tănase a decis să-și ia un concediu pe perioada nedefinită sau, mai precis, până când aceste probleme vor fi rezolvate. „Am plecat în vacanță și când o să fie nevoie de mine cu siguranță o să mă mai invite", a declarat Stelian Tănase pentru Paginademedia.ro.

Jurnalistul spune că a încercat de mai multe ori să-şi recupereze banii dar a fost amânat. „Mă amână, mă plimbă, că mai vedem. Și atunci am decis să-mi iau o vacanță. Era și normal pentru că nu am mai avut vacanță de ceva vreme. Situația este grea pentru toată lumea în presă și pot să înțeleg asta, nu trăiesc pe altă planetă, dar le dau timp să mai reflecteze. Am plecat în vacanță și când o să fie nevoie de mine cu siguranță o să mă mai invite", mai spune Tănase.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    widget anuntexpres.ro - 5 articole
    Campania din Inimă pentru copii Horoscop

    Trimite unui prieten!




    top down