m.click.ro

top sombra

Procesul lui Bercea Mondial este aproape de final

Bercea

Bercea Mondial

Procesul interlopului Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, se apropie de final. Magistraţii olteni ar putea pronunţa sentinţa chiar mâine.

Bercea Mondial s-a prezentat astăzi la Tribunalul Olt, unde ar fi trebuit să se judece un nou termen în procesul de tentativă de omor calificat. Deşi avocaţii interlopului aşteptau sentinţa, aceasta nu a fost dată, potrivit Adevărul.

„Nu s-a dispus nicio măsură decât amânarea dezbaterilor pentru mâine", a spus Gheorghe Biolan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt. Apărătorii lui Bercea Mondial joacă ultima carte. Aceştia au solicitat nulitatea unor acte de cercetare penală, pentru că sunt de părere că interceptările audio din timpul urmării penale nu au respectat procedura. În şedinţa de miercuri urmează să fie dezbătute aceste nulităţi. Tot mâine instanţa ar putea pronunţa sentinţa în acest dosar.

La Tribunalul Olt ar fi trebuit să se judece astăzi şi un nou termen în procesul de evaziune fiscală, însă şedinţa a fost amânată pentru 28 februarie pentru că Bercea Mondial nu a avut avocat.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    widget anuntexpres.ro - 5 articole
    Campania din Inimă pentru copii Horoscop

    Trimite unui prieten!




    top down