Corespondentul Click!, înjurat şi ameninţat de prietenii "criminalului de la Perla": «Pleacă, fă, f***-ţi morţii mă-tii»

Ultima actualizare:

    Miercuri- Sicriul Florinei a fost  depus, ieri, la capelă.  Bogdan a plâns la  căpătâiul mamei  sale ore în şir
Miercuri- Sicriul Florinei a fost depus, ieri, la capelă. Bogdan a plâns la căpătâiul mamei sale ore în şir

Trupul neînsufleţit al Florinei Vlădan a fost luat de la IML la 10:30, iar la ora 13:00, cortegiul funerar a ajuns în satul Hăbud din comuna Șirna. Prietenii interlopi ai fiului criminalului au agresat unul dintre reporterii Click!. Mai mult, jurnalista a fost ameninţată de către aceştia.

UPDATE: 15:10 În urmă cu 15 minute, Florina Vlădan a fost înmormântată! Atât familia, cât şi fiul femeii au început să plângă în hohote în timp ce trupul neînsufleţit al coafezei era băgat în groapa de veci. Florina a fost îngropată în acelaşi loc unde sunt părinţii şi bunicii ei.

Cei dragi i-au transmis un ultim mesaj Florinei: «Te iubim mult, Felicia»

UPDATE: 14.25 Slujba religioasă s-a încheiat, iar cortegiul funerar se îndreaptă acum spre cimitir.

Florina a fost condusă acasă de 10 maşini, iar imediat după ce au ajuns în Şirna, cortegiul funerar a fost dus în Biserica din sat. Femeia va fi înmormântată astăzi. Slujba va fi ţinută de doi preoţi, unul din sat, iar celălalt este adus din Bucureşti, după cum a dorit familia.

La capul femeii plâng doar bătrânii! Băiatul criminalului, Bogdan Cristian Vlădan, prezent la înmormântare, a venit din Bucureşti cu o armată de prieteni interlopi, pe care i-a folosit pe post  de bodyguarzi. Fapt ce s-a şi întâmplat!

Bărbaţii nu au mai ţinut cont că se află la o înmormântare şi au început să înjure ca la uşa cortului! Tinerii au blocat atât uşile Lăcaşului Sfânt, cât şi porţile de la intrarea în Biserică.

Reporterul Click, Andreea Dancu, a trecut prin clipe de groază

Jurnalista a fost îmbrâncită şi înjurată de către prietenii lui Bogdan. Mai mult de atât, aceştia au tras-o de mâni şi au ameninţat-o chiar la intrarea în Biserică: «Pleacă, fă, F***-ţi morţii mă-tii! Îţi dau un cap în gură de îţi rup toţi dinţii», urla unul dintre indivizi.

Vecinii susţin că nu l-au văzut niciodată atât de acid pe Bogdan. «Pare aşa de indiferent, nu mă aşteptam să fie aşa. Nu pare atât de afectat la cum mă aşteptam. Se întâmplă să facă ce a văzut la tatăl lui. Asta a învăţat, asta face.», a declarat unul dintre vecini pentru Click!

Colac peste pupăză, după ce jurnalista a fost îmbrâncită şi înjurată de către prietenii lui Bogdan, fiul coafezei, un al membru dintre membrii familiei Vlădan a început să o huiduie şi să o agreseze.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net