Îl aştepţi în fiecare an cu nerăbdare, dar ştii cine este, de fapt, Moş Crăciun?

Ultima actualizare:

    Moş Crăciun vine în fiecare an, în noapte dintre 24 şi 25 decembrieFoto: atac-energetic.ro
Moş Crăciun vine în fiecare an, în noapte dintre 24 şi 25 decembrieFoto: atac-energetic.ro

Moş Crăciun este, zilele acestea, pe buzele tuturor, dar câţi dintre cei care primesc daruri de la el ştiu, de fapt, cine este bătrânul atât de iubit de copii şi nu numai?

Numele lui Moş Crăciun este legat de mai multe legende transmise pe cale orală care, odată cu trecerea timpului, s-au tot schimbat.

De pildă, una dintre aceste legende spune că blajinul bătrânel era, la început, un bărbat foarte hain şi răzbunător.Într-o zi când, cuprinsă de durerile travaliului, Maica Domnului îi cere adăpost lui Moş Ajun, acesta refuză, spunând că este sărac, şi o trimite la fratele lui mai bogat, Moş Crăciun. Fecioara se duce, dar nu o găseste acasă decât pe soţia lui, Crăciuniţa. Aceasta din urmă, ştiindu-i de frică soţului, o cazează pe Maica Domnului în grajd şi o ajută să-l nască pe Iisus.Când aude ce a făcut soţia lui, Crăciun îi taie femeii mâinile, drept pedeapsă. Însă, Maica Domnului i le lipeşte la loc, chiar în faţa lui Crăciun, care află, cu această ocazie, cine este Fecioara Maria.

Moş Crăciun apare, în toate legendele, drept un bătrânel simpatic şi bun
Moş Crăciun apare, în toate legendele, drept un bătrânel simpatic şi bun

Bărbatul şi-a cerut smerit iertare pentru fapta lui şi, atât de mult a regretat gestul lui, încât a doua zi şi-a vândut toată averea şi a împărţit banii copiilor săraci. De atunci, în fiecare an, Moş Crăciun îşi ia sacul cu daruri în spinare şi, în Ajun, pleacă în toată lumea şi le împarte celor mici jucării.

O altă legendă spune că Moş Crăciun avea o fabrică de jucării, pe care le vindea, la preţ de nimic, în localitatea lui săracă. Într-o zi de Ajun, el a reuşit să vândă toate jucăriile din sac şi, spre seară, s-a îndreptat spre casă. Pe drum, aude vorbind în somn trei copii dintr-o familie foarte săracă. Aceştia spuneau că şi-ar dori mult un soldăţel, cu care să se joace toată ziua. Ca prin minune, în sacul gol apare unul, iar dorinţa fraţilor sărmani s-a îndeplinit. De atunci, Moş Crăciun şi-a dorit să facă fericiţi toţi copiii din lume şi, cu acest gând, a mers mai departe, spre locuinţa lui. Pe drum, îi apar în cale, nu se ştie cum, un cerb şi o sanie, ca-l poartă spre cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, până în Laponia, unde locuieşte şi astăzi. Acolo, el are o fabrică de jucării, pe care le dăruieşte, în ajunul Crăciunului, celor mici.

Puteţi asculta întreaga legendă a lui Moş Crăciun în videoclipul de mai jos

Într-o altă legendă, Moş Crăciun este un bătrân oier, care are un câine foarte credincios. Într-o seară, căutând un adăpost unde să doarmă, Moş Crăciun îl aude pe câinele lui vorbind. Loialul patruped îi spune să urmeze lumina unei stele care, în seara aceea, era deosebit de strălucitoare.

Bătrânul face întocmai şi, pe drum, zăreşte un grajd. Când intră, vede o femeie cu un nou născut în braţe. Fiind foarte frig, cei doi sunt încălziţi de vitele din grajd, care suflă spre ei aer cald. Milos, el le dă blana de oaie pe care o avea, iar apoi se culcă între animalele din grajd, ca să se încălzească. Dimineaţa, bătrânul se trezeşte înconjurat de o lumină puternică şi îşi dă seama că a murit. Ajuns în faţa lui Dumnezeu, omul află că femeia şi pruncul pe care i-a învelit erau, de fapt, Fecioara Maria şi Iisus.

Astfel, Moş Crăciun a fost răsplătit pentru sufletul lui bun, iar Dumnezeu l-a desemnat să aducă bucurii în fiecare an, pe 25 decembrie. De atunci, în fiecare seară de Ajun, Moş Crăciun pleacă spre casele tuturor copiilor şi, fără să-l vadă nimeni, le aduce cadouri.

Moş Crăciun apare în reclamele Coca Cola încă de la începuturile companiei. El şi-a păstrat, şi în strategia de marketing, scopul existenţial: acela de a face copii fericiţi, de Crăciun
Moş Crăciun apare în reclamele Coca Cola încă de la începuturile companiei. El şi-a păstrat, şi în strategia de marketing, scopul existenţial: acela de a face copii fericiţi, de Crăciun

De ce este Moş Crăciun îmbrăcat în roşu?

Deşi nicio legendă nu precizează cum era îmbrăcat Moş Crăciun, cu toţii îl ştim în haine roşii. Ei bine, prima imagine cu bătrânul, aşa cum este cunoscut în întreaga lume apare în anul 1860, în ziarul american Harper's Illustrated Weekly.

De atunci, timp de 30 de ani, emigrantul german Thomas Nast, desenator şi caricaturist al cotidianului, va crea sute de desene cu Moş Crăciun îmbrăcat în haine roşii, cu nasturi negri şi o centură lată la burtă.

De fapt, aceasta este propria viziune a caricaturistului, dar nu are niciun fundament în legendele despre existenţa lui.

Cola-Cola foloseşte de 100 de ani imaginea Moşului

În anii '20, când vânzările băuturii scădeau drastic, reprezentanţii companiei au avut ideea de a-l introduce pe Moş Crăciun în strategia lor de marketing. De atunci, în fiecare an, de Crăciun, chipul celebrului bătrânel apare în reclamele Coca Cola şi pe eticheta recipientelor. Din acest motiv, s-a răspândit ideea potrivit căreia Moş Crăciun a fost inventat de către celebra firmă de băuturi carbogazoase. Acest lucru nu este însă adevărat, deoarece legendele de mai sus au apărut cu mult înainte de înfiinţarea companiei.


    Moş Crăciun apare în reclamele Coca Cola încă de la începuturile companiei. El şi-a păstrat, şi în strategia de marketing, scopul existenţial: acela de a face copii fericiţi, de CrăciunFoto: sapteseri.ro
Moş Crăciun apare în reclamele Coca Cola încă de la începuturile companiei. El şi-a păstrat, şi în strategia de marketing, scopul existenţial: acela de a face copii fericiţi, de CrăciunFoto: sapteseri.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net