FOTO Aşa vor arăta oraşele viitorului: sfere plutitoare pe ocean!

Ultima actualizare:

    Oraşul sferic ar fi compus la interior din spaţii rezidenţiale şi comercialeFoto: Shimizu Corporation
Oraşul sferic ar fi compus la interior din spaţii rezidenţiale şi comercialeFoto: Shimizu Corporation

O companie japoneză a elaborat un concept inedit pentru oraşele care se vor construi pe Pământ până în 2030. Acestea arată ca nişte sfere, care plutesc la suprafaţa oceanului şi se pot scufunda când e vreme rea.

Compania Shimizu Corporation, din Tokyo, este de părere că oamenii nu exploatează destul de mult resursele oceanului, aşa că a proiectat oraşele viitorului la suprafaţa apelor.

Acestea arată ca nişte sfere alimentate cu energie bio, care pot adăposti până la 5.000 de oameni. În interiorul lor se vor construi case, hoteluri, spaţii rezidenţiale şi complexe comerciale. Când se strică vremea sau au loc cutremure, sferele se pot scufunda în centrul unei structuri spiralate, care atinge adâncimi de peste 4 kilometri. Cu ajutorul spiralei, oamenii pot ajunge în diverse clădiri construite pe fundul oceanului, care pot servi drept fabrici de dezvoltare a resurselor, prin colectarea de metale şi roci rare.

Poţi veni şi pleca oricând

Aceste oraşe sferice, cu un diametru de 500 de metri, ar putea fi alimentate cu energie obţinută din diferentele de temperaturi şi presiuni de la suprafaţa şi fundul oceanului. Fiecare spirală oceanică ar costa 25 de miliarde de dolari şi, dacă s-ar începe construcţia în curând, prima ar fi gata în 2030. Cei care vor să locuiască, să muncească sau să viziteze aceste oraşe o pot face prin intermediul vapoarelor, care ancorează la docurile construite în jurul sferei.

Pe lângă oraşele sferice, Shimizu Corporation vrea să mai construiască o metropolă plutitoare şi un inel de energie solară în jurul Lunii.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
viscol jpg
copac cazul la Sinaia foto fb Meteoplus 2 jpg
simptome virus gripa   foto pixabay   willgard webp
barlogul lupului captura video jpg
Medicul specialist gastroenterolog Păunel Maria de la Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon” ne-a povestit exclusiv pentru Click! cum și ce ar trebui să mâncăm în mod special de sărbători
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net