EXCLUSIV Adio vacanţe în Grecia? Click! îţi spune ce te aşteaptă dacă ţi-ai programat concediul în ţara măcinată de criza euro

Ultima actualizare:

    Grecia trece prin momente foarte grele în aceste zileFoto Click!
Grecia trece prin momente foarte grele în aceste zileFoto Click!

Întreaga Europă e în fierbere în aceste zile în aşteptarea răspunsului la câteva întrebări. Va reuşi Grecia să se înţeleagă cu creditorii ei şi să evite, astfel, falimentul? Dacă nu va reuşi, care vor fi costurile? Cum sunt afectaţi români care adoră vacanţele în Grecia?

Negocierile privind soluţionarea datoriilor externe ale Greciei tărăgănează de mai bine de o jumătate de an. Analiştii economici europeni se gândesc serios că unica soluţie de salvare a economiei elene rămâne ieşirea din zona euro. Asta însemnând renunţarea la euro şi renegocierea datoriei de 310 miliarde de euro către Banca Europeană. Luni, probabil se va ştii cu siguranţă dacă această ţară se va îndrepta spre salvare sau spre faliment. Nelinişte mare şi printre cei peste 200.000 de români care şi-au programat vara aceasta concediul în Grecia. În fiecare an, milioane de turişti din întreaga lume iau cu asalt această ţară şi insulele ei superbe. Click! îţi spune tot ce trebuie să ştii dacă ai de gând să mergi în Grecia în această vară.

1. Ce se poate întâmpla? La finele lui iunie, Grecia va trebui să achite o tranşă de 1,6 miliarde de euro din datoria externă. Acest lucru nu forţează Grecia să iasă din Euro, dar dacă negocierile cu creditorii eşuează, guvernul grec poate ajunge în imposibilitatea de a plăti pensiile, ajutoarele sociale şi a salariile bugetarilor.2. Ce măsuri de urgenţă ar putea fi luate? Ieşirea din zona Euro duce la naţionalizarea băncilor şi introducerea unei noi monede pentru a împiedica populaţia să scoată bani din ţară. Va fi haos, chiar dacă trecerea la noua monedă nu se va face imediat. Analiştii spun că e nevoie de cel puţin 18 luni să se revină de la euro la drahme.3. Cum îi afectează pe turişti? Principala problemă a turiştilor va fi folosirea euro pentru cumpărături în Grecia. Este posibil ca turiştii să nu poată scaoet bani de la ATM-uri, aşa cum s-a mai întâmplat şi în timpul crizei din 2013. În cazul în care mergeţi în concediu în Grecia, luaţi “cash” la voi şi ţineţi-i în seiful hotelului. Atenţie: va trebui să declaraţi la plecarea din ţară suma în valută pe care o aveţi la voi!4. Se va mai putea plăti în moneda unică dacă Grecia renunţă la euro? Nimeni nu ştie cu exactitate când şi în cât timp ar putea reintroduce Grecia drahma, moneda naţională până la adoptarea euro. Experţii financiari estimează că vor putea fi făcute şi în continuare plăţi în euro.5. Mai funcţionează cardurile? In mod normal, cei care au carduri vor putea face plăţi dacă sistemul informatizat funcţionează. Evident vor fi dezechilibre privind paritatea pe piaţa valutară, fluctuaţiile fiind extrem de brutale de la o zi la alta. Atenţie: pe timp de criză comercianţii s-ar putea să nu accepte plăţile cu card!6. Va fi vacanţa mai ieftină? Ieşirea din zona Euro a Greciei va face ca vacanţele aici să fie cu mult mai ieftine decât de obicei. Dar acest lucru nu se va întâmpla decât abia de la anul pentru că în acest sezon toţi comercianţii eleni vor accepta numai euro.7. Pot urma greve şi alte mişcări sociale? În cazul în care statul elene îşi va declara falimentul, pensiile şi salariile nu vor mai fi plătite o perioadă. Asta ar putea provoca mişcări de prostest, greve pe aeroporturi şi nave de croazieră. Probabil că statul va încerca să evite pe cât posibil aceste greve pentru a nu afecta şi mai mult industria turismului. În staţiunile din insule va fi linişte cu siguranţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
sare epsom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net