FOTO Dau 100 $ să fie bătuţi la fund ca să scape de stres

Să mai zică cineva că bătaia nu e ruptă din Rai! În Rusia, zeci de pacienţi se tratează de stres, dependenţă de alcool sau droguri cu pedepse ca pe vremea lui Ion Creangă.

Dacă îi întrebi pe pacienţii internaţi la clinica din Novosibirsk a doctorului Serghei Speranski, cu toţii îţi vor spune că bătaia primită este în scopuri 100% medicale şi că nu are nici o legătură cu sadomasochismul. Mai mult decât atât, fiecare bolnav plăteşte pe şedinţă 100 de dolari (350 lei) şi primeşte cel puţin 60 de lovituri de nuiele la fundul gol, administrate profesionist de asistente cu mână grea. În timp ce li se înroşesc părţile cărnoase, pacienţii promit să nu se mai streseze, să nu mai bea, să nu mai consume droguri şi să fie cuminţi. Uneori, când bătaia e aplicată cu multă pasiune, unii se mai scapă pe ei, dar acesta nu e decât un semn că sunt pe calea cea bună.

Doctorul Speranski a declarat pentru „The Mirror” că această tehnică medicală datează din epoca medievală şi că a dat rezultate incredibile în situaţii în care nici un tratament nu a dat rezultat. „Biciuim pacienţii doar în scopuri medicale. Nu folosim bătaia decât acolo unde este cazul. Tratamentul nu are nici o legătură cu sadomasochismul. Până acum a funcţionat cu succes în cazul sinucigaşilor, stresaţilor, depresivilor, drogaţilor, alcoolicilor şi al celor cu afecţiuni psihosomatice deviante”, a explicat doctorul.

În ce constă tratamentul

Prima şedinţă durează o oră, în care psihologul află problemele pacientului şi îi pune un diagnostic. Bolnavul se cazează o noapte la clinică şi la prima oră a dimineţii e bătut la fund cu trei nuiele lungi şi subţiri. Se aplică minimum 60 de lovituri la fundul gol. Toate cele 60 de nuiele primite sunt aplicate cu aceeaşi forţă pe întreaga suprafaţă a feselor. Tratamentul durează două luni, cu şedinţe de trei ori pe săptămână. Se pot interna aici persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 70 de ani.

Citește și

  • Olandezul Van Persie a aflat de tratament de la colegul său din naţională, Orlando Engelaar, care i-a povestit cum s-a vindecat Danko Lazovici folosind tratamentul cu placentă. Alţi fotbalişti din Premier League ştiau de renumele fizioterapeutei Mariana Kovacevici.